Flux-stiri

Petre Daea, numit oficial ministru al Agriculturii, să gestioneze miliarde de euro

  • Petre Daea este ministru al Agriculturii în al cincilea Cabinet.
  • Daea a fost ministru în Guvernele Năstase, Grindeanu, Tudose, Dăncilă.
  • Social-democratul de 72 de ani are pe mână 21 miliarde de euro, bani europeni la Agricultură.

Cormorani din toate bălțile, uniți-vă! Petre Daea se întoarce și este ministrul agriculturii. Din nou.

Devenit cunoscut pentru că a impus scoaterea cormoranilor de pe lista păsărilor protejate de vânători, a prins acum al cincilea Cabinet – a fost în guvernele Năstase, Grindeanu, Tudose și Dăncilă.

Inginerul agronom de 72 de ani a fost propus de PSD în locul lui Adrian Chesnoiu, anchetat de DNA pentru că ar fi trucat angajări la minister.

Pentru că era de-al casei, ceremonia depunerii jurământului la Cotroceni a părut o formalitate.

A durat trei minute, în condițiile în care jumătate din timp a cântat imnul. Chiar și așa, Daea s-a încurcat. Când a rostit jurământul, a uitat să pună mâna pe Biblie, cum e obiceiul. Apoi s-a fâstâcit – a trebuit să îi sufle un angajat de la Cotroceni ce să facă.

Acest proaspăt ministru are pe mână miliarde de euro la ministerul Agriculturii.

Una dintre sarcinile lui Daea este să asigure bugetul de aproape 50 de milioane de euro pentru microgranturile fermierilor.

Apoi, să obțină aprobarea Comisiei Europene pentru modul în care va cheltui 21 de miliarde de euro, fonduri europene pentru dezvoltarea agriculturii. Trebuie să își schimbe discursul, pentru că, întrebat de reporteri despre măsurile anti-secetă, a lansat o ploaie de gafe.

The post Petre Daea, numit oficial ministru al Agriculturii, să gestioneze miliarde de euro appeared first on Aleph News.

Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.

Vidjean Mihai – senior editor

Share this:

(Visited 15 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code