Preşedintele SUA, Joseph Biden, a declarat luni seară că noua tulpină de coronavirus, Omicron, reprezintă o „sursă de îngrijorare, dar nu de panică”, subliniind că nu intenţionează să aplice restricţii antiepidemice generale.
„Noua tulpină este o sursă de îngrijorare, dar nu de panică. Vom combate coronavirusul în această iarnă. Dar nu cu blocaje sau decizii de carantină generală, ci prin extinderea vaccinării, prin doze suplimentare, testare şi altele”, a afirmat Joseph Biden, conform site-ului Axios.com.
Preşedintele SUA a exprimat speranţa că nu vor fi necesare actualizări ale vaccinurilor existente, dar a precizat că Administraţia de la Washington colaborează deja cu reprezentanţii companiilor Pfizer/BioNTech, Moderna şi Johnson & Johnson pentru elaborarea planurilor de urgenţă în cazul în care vor fi necesare versiuni noi ale vaccinurilor.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) încă evaluează simptomele generate de noua tulpină a SARS-CoV-2 depistată în Africa de Sud, denumită Omicron, pentru a stabili cât este de transmisibilă şi de periculoasă.
În afară de Africa de Sud, noua tulpină a fost depistată în Botswana, în Belgia, Germania, Italia şi Marea Britanie, precum şi în Canada, Israel, Hong Kong şi Australia.
The post Joe Biden: Noua tulpină a coronavirusului este „sursă de îngrijorare, dar nu de panică” appeared first on Aleph News.
Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.
Leontiuc Marius – senior editor