Flux-stiri

Liber la călătorie în SUA. Se redeschid granițele pentru vizitatorii vaccinați

Liber la călătorie în SUA. Se redeschid granițele pentru vizitatorii vaccinațiLiber la călătorie în SUA. Se redeschid granițele pentru vizitatorii vaccinați

  • Statele Unite îşi redeschid luni graniţele pentru vizitatorii străini cu schemă completă de vaccinare, punând capăt unei interdicţii de intrare de 20 de luni, anunţă BBC.
  • Interdicţia a fost impusă de fostul preşedinte Donald Trump din cauza Covid-19.
  • Ea a afectat cetăţenii non-americani din peste 30 de ţări, inclusiv din Marea Britanie şi statele UE.

Companiile aeriene se aşteaptă la o avalanşă de vizitatori odată cu ridicarea restricţiilor pentru cei care sunt complet vaccinaţi şi care se supun testelor şi urmăririi contactelor.

În încercarea de a opri răspândirea coronavirusului, frontierele SUA au fost iniţial închise pentru călătorii din China la începutul anului 2020. Restricţiile au fost apoi extinse şi la alte ţări.

Regulile au interzis intrarea majorităţii cetăţenilor care nu sunt cetăţeni americani şi care au fost în Marea Britanie şi într-o serie de alte ţări europene, precum şi în China, India, Africa de Sud, Iran şi Brazilia.

În conformitate cu noile reguli, călătorii străini vor trebui să prezinte dovada vaccinării înainte de a zbura, să obţină un rezultat negativ la testul Covid-19 în termen de trei zile de la călătorie şi să predea datele lor de contact. Nu vor trebui să intre în carantină.

Frontierele terestre ale SUA cu vecinii Canada şi Mexic se vor redeschide, de asemenea, pentru cei complet vaccinaţi.

Mii de migranţi au sosit în zonele situate de-a lungul frontierei Mexicului cu SUA, sperând să profite de noile reguli.

În sudul Mexicului, o nouă caravană formată din mii de migranţi, în principal din America Centrală, mulţi dintre ei copii, a trecut din Chiapas în statul Oaxaca, cu scopul final de a ajunge la graniţă şi de a fi acceptaţi în SUA.

UE a recomandat în luna iunie să permită călătorilor americani să intre în blocul comunitar, în timp ce vizitatorii din SUA au putut călători în Regatul Unit începând cu 28 iulie.

The post Liber la călătorie în SUA. Se redeschid granițele pentru vizitatorii vaccinați appeared first on Aleph News.

Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.

Leontiuc Marius – senior editor

Share this:

(Visited 7 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code