Flux-stiri

Liderii Finlandei vor aderarea la NATO. Suedia va depune cererea de aderare săptămâna viitoare, conform unor surse

  • Într-o declaraţie comună, preşedintele şi prim-ministrul Finlandei şi-au anunţat sprijinul pentru aderarea la NATO.
  • Liderii finlandezi au mai spus că „momentul luării deciziilor este aproape” şi că Finlanda trebuie să solicite aderarea la NATO.
  • De asemenea, se aşteaptă ca Suedia, vecina de vest a Finlandei, să îşi anunţe în curând intenţia de a se alătura alianţei printr-un proces similar.

Într-o declaraţie comună, preşedintele şi prim-ministrul Finlandei şi-au anunţat sprijinul pentru aderarea la NATO, ceea ce înseamnă că naţiunea nordică, ce are o graniţă de 800 de mile cu Rusia, este cu un pas mai aproape de aderarea la alianţa militară.

„În cursul acestei primăveri, a avut loc o discuţie importantă privind posibila aderare a Finlandei la NATO. A fost nevoie de timp pentru a permite parlamentului şi întregii societăţi să îşi stabilească poziţia în această privinţă. A fost nevoie de timp pentru contacte internaţionale strânse cu NATO şi cu ţările membre ale acesteia, precum şi cu Suedia. Am vrut să acordăm discuţiei spaţiul de care avea nevoie”, au declarat preşedintele Finlandei, Sauli Niinistö, şi prim-ministrul Sanna Marin.

Liderii finlandezi au mai spus că „momentul luării deciziilor este aproape” şi că Finlanda trebuie să solicite aderarea la NATO.

„Aderarea la NATO ar consolida securitatea Finlandei. În calitate de membru al NATO, Finlanda ar consolida întreaga alianţă de apărare. Finlanda trebuie să solicite aderarea la NATO fără întârziere. Sperăm că paşii naţionali, care mai sunt necesari pentru a lua această decizie, vor fi făcuţi rapid în următoarele zile”, se arată în declaraţia comună.

De la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, Finlanda a fost neutră din punct de vedere militar, pentru a evita provocarea Rusiei. Cu toate acestea, războiul din Ucraina a schimbat suficient de mult calculele, astfel încât aderarea la NATO pare acum cea mai bună cale de urmat.

Suedia ar urma și ea să depună cererea de aderare

De asemenea, se aşteaptă ca Suedia, vecina de vest a Finlandei, să îşi anunţe în curând intenţia de a se alătura alianţei printr-un proces similar. Rusia a avertizat ambele ţări să nu se alăture NATO, spunând că vor exista consecinţe, conform Mediafax.

Parlamentul Suediei va dezbate luni situaţia de securitate, iar premierul Magdalena Andersson va convoca apoi o şedinţă specială a cabinetului, în cadrul căreia va fi luată decizia oficială de a depune cererea, a precizat Expressen, citând surse anonime. O cerere va fi trimisă imediat după aceea, presupunând că nu apare nimic neaşteptat, au declarat sursele pentru Expressen.

În urma invaziei Rusiei în Ucraina, pe care Moscova o numeşte „operaţiune militară specială”, atât Suedia, cât şi Finlanda au căutat o mai mare securitate prin aderarea la NATO, renunţând la decenii de neutralitate militară.

O comisie care analizează revizuirea politicii de securitate din Suedia, care implică toate partidele politice, urmează să îşi prezinte vineri concluziile. În paralel, social-democraţii aflaţi la guvernare încă dezbat dacă să schimbe politica şi să susţină o cerere de aderare. Partidul urmează să ia o decizie duminică.

Tot joi, preşedintele Finlandei, Sauli Niinisto, şi prim-ministrul Sanna Marin au declarat că ţara trebuie să solicite aderarea la alianţa militară NATO „fără întârziere”, exercitând presiuni asupra Suediei pentru a face acelaşi lucru, relatează Mediafax.

The post Liderii Finlandei vor aderarea la NATO. Suedia va depune cererea de aderare săptămâna viitoare, conform unor surse appeared first on Aleph News.

Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.

Vidjean Mihai – senior editor

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 6 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code