Flux-stiri

LIVE UPDATE. Ziua 510 de război în Ucraina. Putin pregătește o ripostă dură împotriva Ucrainei și bagă 45 de țări în pragul foametei

  • Rusia a concentrat peste 100.000 de soldaţi în zona Kupiansk şi încearcă să spargă apărarea ucraineană.
  • Vladimir Putin ameninţă Ucraina cu o ripostă dură după atacarea Podului Kerci.
  • Kuleba: Rusia folosește foamea ca instrument de șantaj global.

Kuleba: Rusia folosește foamea ca instrument de șantaj global

Vorbind la televiziunea americană pe 17 iulie, ministrul de externe Dimitri Kuleba a spus că „Rusia folosește foamea ca instrument pentru a șantaja lumea”. 

Și președintele ucrainean Volodimir Zelenski cataloghează decizia Rusiei de a refuza semnarea prelungirii Acordului privind cerealele la Marea Neagră drept „șantaj” în discursul său de seară, potrivit The Kyiv Independent.

Acordul cerealelor , intermediat de Turcia și ONU în iulie 2022, a jucat un rol crucial în stabilizarea prețurilor alimentelor la nivel mondial, Zelenski declară că „hrana ucraineană reprezintă securitatea de bază pentru aproape 400 de milioane de oameni” și că acordul oferă stabilitate pentru 45 de țări din întreaga lume, mai ales țările de pe continentul african.

Vladimir Putin ameninţă Ucraina cu o ripostă dură după atacarea Podului Kerci

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a avertizat, luni, că armata rusă pregăteşte o ripostă la atacul forţelor ucrainene asupra Podului Kerci, care face legătura între Crimeea şi Rusia. Președintele Federației Ruse a catalogat atacul ucrainean drept ,,act terorist”.

,,Sigur că va urma o ripostă a Rusiei. Ministerul Apărării pregăteşte propuneri adecvate”, a declarat Vladimir Putin, citat de agenţia Tass şi de cotidianul Le Monde.

,,Ţinând cont că este al doilea atac terorist asupra Podului Crimeea, aştept propuneri concrete pentru îmbunătăţirea securităţii acestui obiectiv de infrastructură de importanţă strategică”, a precizat Vladimir Putin.

Conform Comitetului Antiterorist de la Moscova, Podul Kerci a fost atacat cu două ambarcaţiuni ucrainene dirijate de la distanţă. Atacul atribuit Ucrainei s-a soldat cu moartea a doi civili şi rănirea unui copil.

Rusia a concentrat peste 100.000 de soldaţi în zona Kupiansk şi încearcă să spargă apărarea ucraineană

În plină contraofensivă a Ucrainei, Rusia se pregăteşte de o replică de proporţii. Ultimele informaţii despre mişcările de trupe ale Moscovei vin de la Serhii Cherevati, adjunct al comandantului pentru comunicaţii strategice al Grupului Militar de Est al Ucrainei.

„Inamicul a concentrat un grup foarte puternic pe ruta Liman-Kupiansk, cu peste 100.000 de soldaţi, peste 900 de tancuri şi peste 370 Mlrs”, a spus el, adăugând că „inamicul desfăşoară unităţi aeropurtate, cele mai bune unităţi de infanterie motorizată”.

The post LIVE UPDATE. Ziua 510 de război în Ucraina. Putin pregătește o ripostă dură împotriva Ucrainei și bagă 45 de țări în pragul foametei appeared first on Aleph News.

Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.

Vidjean Mihai – senior editor

Share this:

(Visited 10 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code