Flux-stiri

Ludovic Orban ar putea forma un nou partid politic în viitor. „Ce s-a întâmplat la Congres m-a marcat profund”

  • Orban a afirmat că cele întâmplate la Congres „l-au marcat profund”.
  • Duminică seară, Orban a precizat că echipa din fruntea PNL deja nu mai reprezintă PNL și că „aceasta nu mai are nicio treabă cu spiritul liberal”.
  • Ce s-a petrecut la Congresul PNL reprezintă un „coșmar” pentru fostul președinte PNL.

Fostul lider al Partidului Național Liberal, Ludovic Orban, a afirmat că cele întâmplate la Congres „l-au marcat profund” și se gândește dacă își mai are rostul „în această gașcă”. O gașcă „care a călcat în picioare lucruri fundamentale care țin de democrație”, este de părere liberalul.

„Când voi fi convins că PNL a devenit o carcasă care nu mai are nicio legătură cu partidul istoric, sunt gata inclusiv să creez o construcție politică care să continue trecutul PNL”, a precizat el.

Duminică seară, Ludovic Orban a precizat, într-o intervenție la Realitatea Plus, faptul că echipa din fruntea PNL deja nu mai reprezintă PNL și că aceasta nu mai are nicio treabă cu spiritul liberal.

„Ce s-a întâmplat la Congres pe mine m-a marcat profund şi m-a făcut pentru prima oară să-mi pun întrebarea dacă mai am ce să caut în această gașcă care a călcat în picioare lucruri fundamentale care țin de democrație. Ăsta nu a fost congres în care oamenii să voteze liber. Au fost patru sisteme de control”, a precizat Orban.

În opinia lui Orban, ce s-a petrecut la Congresul PNL reprezintă un „coșmar”. De asemenea, acesta susține că în 31 de ani de zile el nu a mai trăit așa ceva.

La întrebarea adresată lui Orban cu privire la posibilitatea de a mai avea un viitor în PNL, el nu a eliminat varianta înființării unei alte formațiuni politice.

„Cu siguranță că am un viitor în viața publică din România. Eu sunt un politician atipic, nu mi-am construit cariera încercând să mă pun bine cu mărimile, cu serviciile, mi-am construit cariera prin muncă și efort. (…) Când voi fi convins că PNL a devenit o carcasă care nu mai are nicio legătură cu partidul istoric, sunt gata inclusiv să creez o construcție politică care să continue trecutul PNL. În momentul de față, cei care conduc azi partidul nu au nicio legătură cu PNL”, a menționat Ludovic Orban.

The post Ludovic Orban ar putea forma un nou partid politic în viitor. „Ce s-a întâmplat la Congres m-a marcat profund” appeared first on Aleph News.

Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.

Leontiuc Marius – senior editor

Share this:

(Visited 10 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code