- SpaceX a lansat miercuri, din Florida, patru persoane către Stația Spațială Internațională.
- Cunoscută sub numele de Crew-5, misiunea pentru NASA va aduce grupul pe ISS pentru o ședere de șase luni pe orbită.
- Misiunea este cea de-a cincea lansare operațională a echipajului SpaceX pentru NASA până în prezent și cel de-al optulea zbor spațial uman al companiei în puțin peste doi ani.
O rachetă a decolat, astăzi, din Florida către Staţia Spaţială Internaţională (ISS), având-o la bord pe cosmonauta rusă Anna Kikina, într-o misiune cu un caracter extrem de simbolic, pe fondul tensiunilor dintre SUA şi Rusia din cauza războiului din Ucraina, potrivit The Washington Post și Reuters.
Aceasta este a cincea misiune către ISS asigurată de SpaceX în numele NASA, însă prima care transportă un cetăţean rus.
Din echipajul ,,Crew-5” mai fac parte japonezul Koichi Wakata şi americanii Josh Cassada şi Nicole Mann. Aceasta din urmă devine prima femeie de origine amerindiană care ajunge în spaţiu. În urmă cu două săptămâni, un american a decolat spre ISS la bordul unei rachete ruseşti Soyuz.
Acest program de schimb de astronauţi, planificat de mult timp, a fost menţinut în pofida tensiunilor extrem de mari dintre cele două ţări după invazia Rusiei în Ucraina. Asigurarea funcţionarii Staţiei Spaţiale Internaţionale a devenit astfel unul dintre puţinele subiecte de cooperare dintre Statele Unite şi Rusia.
Responsabilul ISS în cadrul NASA, Joel Montalbano, a lăudat ,,sprijinul excelent al Roscosmos” pentru aceste zboruri comune.
Anna Kikina, o ingineră în vârstă de 37 de ani, va fi a cincea cosmonaută profesionistă trimisă în spaţiu de Rusia, în timp ce Statele Unite şi Europa au trimis zeci de femei la bordul ISS. ,,Sper că în viitorul apropiat vor fi mai multe femei în rândul cosmonauţilor” , a declarat ea în august
The post O rachetă a companiei SpaceX transportă pentru prima dată un cosmonaut rus pe ISS appeared first on Aleph News.
Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.
Vidjean Mihai – senior editor