Flux-stiri

Olaf Scholz: Avem nevoie de un Plan Marshall pentru Ucraina

  • G7 afirmă susţinerea pentru Ucraina, pentru acţiunile în sensul securităţii alimentare şi pentru protejarea climei.
  • Olaf Scholz a precizat că Grupul G7 susţine în mod unitar Ucraina, urmând să participe şi la acţiunile de reconstrucţie.
  • Naţiunile din cadrul G7 vor continua să asume responsabilităţi pentru soluţionarea problemelor globale, inclusiv în eforturile de contracarare a schimbărilor climatice.

 Liderii Grupului G7 au confirmat determinarea” în susţinerea Ucrainei, în acţiunile de garantare a siguranţei alimentare şi în urmărirea obiectivelor internaţionale generale, inclusiv în protejarea climei, afirmă Olaf Scholz, cancelarul Germaniei, ţară care exercită Preşedinţia organizaţiei.

Summitul G7 a fost un summit foarte important într-un moment foarte special. Reuniunea a demonstrat în mod impresionant unitatea şi determinarea noastră. Progresele în sensul construirii unei lumi mai corecte pot fi realizate doar împreună„, a declarat Olaf Scholz, la finalul summitului G7, desfăşurat în Elmau (landul Bavaria, sudul Germaniei).

Olaf Scholz a precizat că Grupul G7 susţine în mod unitar Ucraina, urmând să participe şi la acţiunile de reconstrucţie. În plus, Grupul G7 vrea să intensifice eforturile pentru contracararea criei alimentare şi pentru protejarea climei.

Suntem uniţi asupra ideii că preşedintele Vladimir Putin nu poate să câştige războiul” din Ucraina, a subliniat Olaf Scholz, conform declaraţiilor postate pe site-ul Preşedinţiei germane a Grupului G7 şi vizualizate de agenţia MEDIAFAX. Grupul G7 este pregătit să participe şi la eforturile de reconstrucţie post-conflict.

Liderii G7 au hotărât

Avem nevoie de un Plan Marshall pentru Ucraina„, a subliniat cancelarul german. Luni, liderii din Grupul G7 au anunţat asistenţă financiară de 28 de miliarde de euro destinată Ucrainei şi intensificarea sancţiunilor împotriva Rusiei.

Am creat o alianţă globală pentru garantarea securităţii alimentare„, a continuat Olaf Scholz, anunţând că Germania va contribui cu 4,5 miliarde de dolari (4,27 miliarde de euro) la aceste eforturi. Grupul G7 – din care fac parte Statele Unite, Canada, Marea Britanie, Germania, Franţa, Italia şi Japonia – pledează pentru îmbunătăţirea securităţii alimentare” la nivel internaţional şi cere Rusiei să oprească urgent atacurile asupra infrastructurii agricole şi reţelelor de transport din Ucraina.

Naţiunile din cadrul G7 vor continua să asume responsabilităţi pentru soluţionarea problemelor globale, inclusiv în eforturile de contracarare a schimbărilor climatice. Trebuie să fim mai ambiţioşi în acţiunile de atingere a obiectivelor climatice„, a subliniat Scholz la finalul summitului G7. Ţările din Grupul G7 au stabilit să colaboreze cu India, Indonezia, Senegal, Africa de Sud şi Argentina pentru acţiuni în sensul tranziţiei spre neutralitatea climatică şi pentru garantarea securităţii energetice„.

The post Olaf Scholz: Avem nevoie de un Plan Marshall pentru Ucraina appeared first on Aleph News.

Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.

Vidjean Mihai – senior editor

Share this:

(Visited 11 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code