- Există date şi informaţii că Ucraina a dragat mai mult decât s-a agreat pe Bâstroe, spune, vineri, premierul Nicolae Ciucă.
- El spune că în cazul în care situaţia se confimă, sunt foruri internaţionale care se ocupă nemijlocit de soluţionarea acestor probleme.
- Ce măsuri ar putea lua autoritățile române.
Există date şi informaţii că Ucraina a dragat mai mult decât s-a agreat pe Bâstroe, spune, vineri, premierul Nicolae Ciucă. El spune că în cazul în care situaţia se confimă, sunt foruri internaţionale care se ocupă nemijlocit de soluţionarea acestor probleme.
Premierul Nicolae Ciucă a spus că de săptămâna trecută a solicitat ministerelor de linie – Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Transporturilor şi Ministerul Mediului – să furnizeze toate datele şi informaţiile legate de Canalul Bâstroe, pentru că este „un subiect sensibil” care „trebuie rezolvat”n.
„Totodată, au fost semnalate şi Comisia Europeană, astfel încât împreună să putem să identificăm şi ceea ce s-a întâmplat, şi măsurile care trebuie luate astfel încât să protejăm Delta Dunării. Ştim cu toţii că este un patrimoniu natural nu doar al României, ci este un patrimoniu mondial, european. Există date şi informaţii că s-a dragat mai mult decât era agreat şi anume 3,5 metri adâncime. Cu toţii am agreat acest lucru (adîncimea – n.r.)”. , a spus Ciucă pentru un post de televiziune.
Ce măsuri ar putea lua autoritățile române
De asemenea, anul trecut, ţinând cont de nevoia de export a grânelor din Ucraina s-a cerut un acord pentru a putea să se dragheze în zona portului Izmail, spune premierul, iar acest lucru s-a şi aprobat.
Ciucă a mai spus că „există evidenţe clare că adâncimea este mai mare de 3.5 metri, ceea ce trebuie clarificat” în cazul Bâstroe.
Întrebat care este măsura pe care o va adopta România dacă situaţia privind dragarea se confirmă, premierul Nicolae Ciucă a spus că „sunt aspecte care se rezolvă în cadrul forurilor internaţionale” , care se ocupă nemijlocit de soluţionarea acestor probleme ale tratatelor internaţionale la care atât România, cât şi Ucraina sunt parte.
The post Premierul Ciucă, despre canalul Bâstroe: Există informaţii că s-a dragat mai mult decât s-a convenit. A fost semnalată şi Comisia Europeană appeared first on Aleph News.
Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.
Vidjean Mihai – senior editor