- Într-un interviu acordat cotidianului Financial Times, premierul Poloniei, Mateusz Morawiecki, a acuzat Uniunea Europeană că exercită presiuni asupra Guvernului de la Varşovia „cu pistolul la cap”, recomandând Bruxellesului să evite ameninţările cu sancţiuni juridice şi financiare.
- Uniunea Europeană a ameninţat Polonia cu suspendarea dreptului de vot în Consiliul UE şi cu sancţiuni financiare, după decizia Tribunalului constituţional de la Varşovia, care a constatat incompatibilităţi cu legislaţia comunitară. Liderii UE nu au ajuns la nicio soluţie cu Polonia în cursul summitului desfăşurat acum câteva zile la Bruxelles.
- Întrebat despre eventualele sancţiuni, Mateusz Morawiecki a declarat, într-un interviu acordat FT: „Ce se va întâmpla în cazul în care Comisia Europeană declanşează al treilea război mondial? Dacă declanşează al treilea război mondial, noi ne vom apăra drepturile cu toate armele pe care le avem la dispoziţie”.
Uniunea Europeană a denunţat, luni, afirmaţiile premierului Poloniei, Mateusz Morawiecki, care a respins presiunile Bruxellesului şi a cerut evitarea unui nou „război mondial” din cauza disputelor privind statul de drept, iar, ulterior, Varşovia a explicat că a fost vorba de o exprimare la figurat.
Într-un interviu acordat cotidianului Financial Times, premierul Poloniei, Mateusz Morawiecki, a acuzat Uniunea Europeană că exercită presiuni asupra Guvernului de la Varşovia „cu pistolul la cap”, recomandând Bruxellesului să evite ameninţările cu sancţiuni juridice şi financiare.
Uniunea Europeană a ameninţat Polonia cu suspendarea dreptului de vot în Consiliul UE şi cu sancţiuni financiare, după decizia Tribunalului constituţional de la Varşovia, care a constatat incompatibilităţi cu legislaţia comunitară.
Liderii UE nu au ajuns la nicio soluţie cu Polonia în cursul summitului desfăşurat acum câteva zile la Bruxelles. Întrebat despre eventualele sancţiuni, Mateusz Morawiecki a declarat, într-un interviu acordat FT: „Ce se va întâmpla în cazul în care Comisia Europeană declanşează al treilea război mondial? Dacă declanşează al treilea război mondial, noi ne vom apăra drepturile cu toate armele pe care le avem la dispoziţie”.
Mateusz Morawiecki a sugerat că Polonia ar putea bloca aprobarea planului climatic al Uniunii Europene. „Dacă cineva ne va ataca în mod total incorect, ne vom apăra în orice mod posibil. Deja simţim că Bruxellesul are o abordare discriminatorie, de tipul dictatelor. Dar dacă aceste lucruri se vor înrăutăţi şi mai mult, va trebui să ne regândim strategia”, a subliniat Mateusz Morawiecki.
Comisia Europeană a reacţionat vehement la afirmaţiile premierului Poloniei. „Uniunea Europeană este un proiect care a contribuit cu succes la stabilirea păcii durabile între statele membre. Nu există loc pentru o retorică referitoare la război”, a declarat luni Eric Mamer, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, citat de agenţia Associated Press.
Şi opoziţia poloneză a criticat declaraţiile premierului. „Am impresia că domnul Morawiecki are în ultima vreme probleme cu limba engleză sau că şi-a pierdut minţile”, a reacţionat eurodeputatul Marek Belka, fost premier al Poloniei.
„În politică, stupiditatea cauzează cele mai grave situaţii nefericite”, a declarat, la rândul său, Donald Tusk, liderul formaţiunii Platforma Civică, al Partidului Popular European (PPE), fost premier al Poloniei şi fost preşedinte al Consiliului European.
Pe fondul criticilor, Piotr Müller, purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Varşovia, a transmis că premierul Mateusz Morawiecki vorbea la figurat.
Uniunea Europeană critică de mulţi ani reformele în sistemul judiciar aplicate de Guvernul de la Varşovia, dar tensiunile s-au amplificat recent, după ce Tribunalul constituţional din Polonia a contestat supremaţia dreptului comunitar. În contextul tensiunilor, au apărut speculaţii că Polonia s-ar putea retrage din Uniunea Europeană, dar premierul Mateusz Morawiecki a dat asigurări că Guvernul de la Varşovia nu doreşte acest lucru.
The post Premierul polonez, Mateusz Morawiecki, acuză UE că ameninţă Polonia cu „pistolul la tâmplă”. CE denunţă „retorica beligerantă” appeared first on Aleph News.
Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.
Leontiuc Marius – senior editor