Flux-stiri

Previziuni sumbre ale unui epidemiolog: „Un milion de români se vor îmbolnăvi și 10.000 vor muri în următoarele două săptămâni”

Coronavirus în România LIVE UPDATE 30 iunie: 269 de cazuri noi şi 22 de decese / Numărul pacienţilor internaţi la ATICoronavirus în România LIVE UPDATE 30 iunie: 269 de cazuri noi şi 22 de decese / Numărul pacienţilor internaţi la ATI

Medicul epidemiolog Octavian Jurma a analizat evoluţia pandemiei în ultimele patru săptămâni şi a ajuns la concluzia că în următoarele 14 zile aproximativ un milion de români se vor infecta şi 10.000 vor muri din cauza COVID 19.

Medicul Octavian Jurma a calculat şi a aflat că, în prezent, România are de 20 de ori mai multe cazuri decât în vârful valului 1 al pandemiei.

Vă daţi seama că azi (n.r.- luni, 18 octombrie) avem de 25 de ori mai multe cazuri azi decât în urmă cu 8 săptămâni? Avem de 20 de ori mai multe cazuri decât în vârful valului 1. Da, valul acela în care am stat 30 de zile în carantină ca să nu ajungem ca Lombardia. Acum am ajuns mai rău ca Lombardia pentru că am refuzat carantină de 30 de zile şi prin asta am refuzat să mai avem vreodată doar 500 de cazuri pe zi în vârful unui val. Acum le arătăm noi italienilor cum arătă un val pandemic în care politicienii au luat locul medicilor”, a spus Jurma.

Potrivit medicului epidemiolog, vârful pandemiei ar putea fi atins în următoarele două săptămâni în condiţiile în care politicienii au refuzat să ia măsuri dure. Până atunci, numeroşi români se vor infecta şi vor muri, avertizează medicul Octavian Jurma pe Facebook.

Vom continuă la acest nivel stratosferic încă cel puţin 2 săptămâni. 1 milion de români se vor îmbolnăvi în următoarele 2 săptămâni dintre care vom depista doar 200.000. 10.000 de români vor fi ucişi de COVID-19 în următoarele 2 săptămâni dintre care vom depista doar 5.000. Nu vă arăt aceste cifre ca să vă îngrozesc, ci ca să vă trezesc”, a estimat Octavian Jurma .

Avertismentul îi vizează şi pe cetăţeni.

Chiar dacă nu ne pasă de ceea ce se întâmplă în spitale, numărul de decese ne va lovi pe toţi. Indiferent ce credem despre pandemie şi vaccin sunt prea puţini care vor putea nega moartea unui cunoscut. Moartea este ultimul apel la trezirea din minciună”, este avertismentul medicului Octavian Jurma.

Luni, în România s-a înregistrat un nou record la Terapie Intensivă: au fost 1.764 de persoane internate la ATI. De asemenea, potrivit raportării de luni a autorităţilor, în 24 de ore s-au înregistrat 10.141 de cazuri noi de COVID-19 şi 261 de decese.

The post Previziuni sumbre ale unui epidemiolog: „Un milion de români se vor îmbolnăvi și 10.000 vor muri în următoarele două săptămâni” appeared first on Aleph News.

Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.

Leontiuc Marius – senior editor

Share this:

(Visited 4 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code