Flux-stiri

Restricţii de circulaţie în perioada Crăciunului. Pe ce drumuri nu vei putea circula

  • Restricţiile sunt impuse vineri între orele 16.00 şi 22.00, iar sâmbătă şi duminică între orele 6.00 şi 22.00.
  • Restricțiile vizează maşinile de peste 7,5 tone.
  • Încălcarea acestor prevederi constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă.

CNAIR informează că în zilele de vineri, 24 decembrie, sâmbătă, 25 decembrie, şi duminică, 26 decembrie, în perioada sărbătoririi Crăciunului, se vor institui restricţii de circulaţie pentru maşinile cu masa de peste 7,5 tone.

Astfel, restricţiile sunt impuse vineri între orele 16.00 şi 22.00, iar sâmbătă şi duminică între orele 6.00 şi 22.00 şi vizează maşinile de peste 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane.

Acestea sunt impuse pe ambele sensuri de mers ale DN7, Piteşti (intersecţia DN7 cu DN7C) – Râmnicu Vâlcea – Vestem (intersecţia DN7 cu DN 1).

Conform CNAIR, încălcarea acestor prevederi constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă

The post Restricţii de circulaţie în perioada Crăciunului. Pe ce drumuri nu vei putea circula appeared first on Aleph News.

Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.

Leontiuc Marius – senior editor

Share this:

(Visited 3 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code