Flux-stiri

Rusia afirmă că a alungat un submarin american din apele sale. SUA neagă acuzația

Doi soți americani sunt acuzați că au vândut informații secrete ale submarinelor nucleare.Doi soți americani sunt acuzați că au vândut informații secrete ale submarinelor nucleare.

  • Rusia a acuzat Washingtonul că a încălcat dreptul internaţional şi a creat o ameninţare la adresa securităţii naţionale.
  • Echipajul fregatei Mareşal Şapoşnikov a folosit „mijloace corespunzătoare” pentru a determina submarinul să părăsească apele ruseşti.
  • „Submarinul american … a părăsit apele teritoriale ruseşti cu viteză maximă”, a declarat ministerul apărării.

Rusia afirmă ca a alungat un submarin american din apele ruseşti din Pacific, după ce a ignorat ordinul de a ieşi la suprafaţă, a anunţat sâmbătă agenţia de presă Interfax, citat de Ministerul Apărării.

Rusia a acuzat Washingtonul că a încălcat dreptul internaţional şi a creat o ameninţare la adresa securităţii naţionale din cauza incidentului, care a avut loc într-un moment de mari tensiuni între Moscova şi Washington în legătură cu consolidarea militară rusă în apropierea Ucrainei, relatează Reuters.

Echipajul fregatei Mareşal Şapoşnikov a folosit „mijloace corespunzătoare” pentru a determina submarinul să părăsească apele ruseşti, a declarat ministerul apărării.

Ministerul a precizat că l-a contactat pe reprezentantul american al apărării în legătură cu incidentul.

Submarinul a fost reperat în apropierea insulelor Kurile sâmbătă dimineaţa devreme, în timp ce Rusia desfăşura exerciţii navale cu Flota sa din Pacific, şi i s-a ordonat să iasă imediat la suprafaţă, a declarat ministerul rus, citat de agenţia de presă.

Ministerul a precizat că ordinul a fost ignorat de echipajul submarinului american, ceea ce a determinat fregata rusă să ia măsuri nespecificate pentru a-l face să plece.

„Submarinul american a părăsit apele teritoriale ruseşti cu viteză maximă”, a declarat ministerul apărării.

Ministrul rus al apărării a vorbit sâmbătă la telefon cu omologul său american, în timp ce Statele Unite şi alte naţiuni occidentale au avertizat că războiul din Ucraina ar putea izbucni în orice moment.

Preşedintele american Joe Biden şi cel rus Vladimir Putin au vorbit timp de o oră la telefon, mai târziu în cursul zilei.

Submarinul a fost observat în Pacific, dar SUA neagă acuzațiile

Statele Unite au negat sâmbătă că ar fi efectuat operaţiuni militare în apele teritoriale ruseşti, relatează Reuters.

„Nu există niciun adevăr în pretenţiile Rusiei cu privire la operaţiunile noastre în apele lor teritoriale. Nu voi comenta locaţia precisă a submarinelor noastre, dar navigăm şi operăm în siguranţă în apele internaţionale”, a declarat căpitanul Kyle Raines, purtătorul de cuvânt al armatei americane.

Submarinul a fost observat aproape de Insulele Kurile sâmbătă dimineaţa, în timp ce Rusia desfăşura exerciţii navale cu flota sa din Pacific. Totuşi, nu este o practică neobişnuită pentru Statele Unite să monitorizeze activitatea militară desfăşurată de alte ţări fără să fie nevoie să intre în apele lor teritoriale.

Ministerul Apărării din SUA a declarat printr-un comunicat că echipajul s-ar fi aflat în tranzit şi nu a realizat că a pătruns în zona rusă, mai ales că teritoriul Insulelor Kurile face obiectul unei dispute nereglementate dintre Rusia şi Japonia din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

The post Rusia afirmă că a alungat un submarin american din apele sale. SUA neagă acuzația appeared first on Aleph News.

Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.

Leontiuc Marius – senior editor
Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 2 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code