
- Fostul număr unu din tenisul mondial, rusoaica Maria Şarapova, a profitat marţi de împlinirea vârstei de 35 de ani pentru a anunţa că este însărcinată cu primul ei copil.
- Rusoaica, de cinci ori campioană de Grand Slam, care s-a retras din sport în 2020, a împărtăşit vestea pe Instagram celor 4,2 milioane de urmăritori ai săi, relatează Reuters.
- Deşi a concurat sub drapelul Rusiei în timpul carierei sale – şi este singura rusoaică care a câştigat un Grand Slam în carieră – Şarapova a locuit în Statele Unite de când a venit în ţară, pe când era o tânără promisiune a tenisului.
Fostul număr unu din tenisul mondial, rusoaica Maria Şarapova, a profitat marţi de împlinirea vârstei de 35 de ani pentru a anunţa că este însărcinată cu primul ei copil.
Rusoaica, de cinci ori campioană de Grand Slam, care s-a retras din sport în 2020, a împărtăşit vestea pe Instagram celor 4,2 milioane de urmăritori ai săi, relatează Reuters.
„Începuturi preţioase!!!!”, a scris ea alături de o fotografie în care apare pe o plajă şi zâmbeşte.
„Mâncatul tortului aniversar pentru doi a fost întotdeauna specialitatea mea„.
În decembrie, Şarapova şi omul de afaceri britanic Alexander Gilkes au dezvăluit că s-au logodit.
Deşi a concurat sub drapelul Rusiei în timpul carierei sale – şi este singura rusoaică care a câştigat un Grand Slam în carieră – Şarapova a locuit în Statele Unite de când a venit în ţară, pe când era o tânără promisiune a tenisului.
The post Rusoaica Maria Şarapova anunță că așteaptă primul copil appeared first on Aleph News.
Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.
Vidjean Mihai – senior editor


