Flux-stiri

Sindicat: Dogma PCR – pile, cunoştinţe, relaţii încă este bine consolidată în sistemul poliţienesc

Poliţiştii sunt nemulţumiţi de faptul că legea salarizării unice nu este aplicată şi de faptul că nu se respectă o recomandare a MAI privitoare la mutarea poliţiştilor de la subunitate la alta.

Preşedintele executiv al Sindicatului Naţional al Poliţiştilor din România SNPR DECUS, Bogdan Bănică, a participat miercuri la şedinţa de dialog social care a avut loc la sediul Ministerului Afacerilor Interne şi care a fost condusă de secretarul de stat Aurelian Păduraru.

Conform liderului sindical, principala problemă a poliţiştilor este cea legată de inechitatea salarizării şi de neaplicarea Legii unice a salarizării. „Ca de fiecare dată, ministeriabilii au aruncat punga cu mizerie în curtea Ministerului Finanţelor, a Ministerului Muncii şi a Guvernului României, cu justificări puerile că tot ce ţine de Ministerul Afacerilor Interne, informări, solicitări, etc., au fost efectuate şi că nu depinde de ei această problemă. Bifat, <rezolvat>, operaţie reuşită – pacient decedat”, a transmis Bogdan Bănică.

Acesta susţine că a atras atenţia asupra faptului că nu se respectă recomandarea MAI de a se aproba rapoartele de mutare ale poliţiştilor de la o subunitate la alta înainte de desfăşurarea concursurilor de încadrare directă.

Însuşi Ministerul Afacerilor Interne permite, în perfectă cunoştinţă de cauză, crearea unui cadru legislativ pentru comiterea de abuzuri din partea şefilor de unităţi, cu privire la aprobarea/neaprobarea rapoartelor de mutare, discreţionar, după bunul plac, transformându-i pe aceştia în mici Dumnezei care fără transparenţă decizională, se joacă cu destinele subordonaţilor. Am solicitat elaborarea unei proceduri interne sau modificarea OMAI 140/2016 privind activitatea de management resurse umane, prin care să se specifice clar, transparent şi punctual condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un angajat pentru a i se aproba raportul de mutare. Excluzând telefoanele pe firul scurt, relaţii de nepotism cu şefi de instituţii, excluzând dogma PCR (pile, cunoştinţe, relaţii), care este încă este extrem de bine consolidată şi în sistemul poliţienesc”, mai arată liderul sindical.

Acesta mai precizează că Direcţia Logistică le-a comunicat sindicaliştilor că va lua o decizie în ceea ce priveşte modelul, calitatea, materialul din care se vor confecţiona noile uniforme, dar că vor fi consultaţi ulterior cu privire la acestea.

Fireşte, nu am putut fi de acord cu această abordare, în sensul în care se iau decizii la nivel instituţional, după care suntem convocaţi pentru a fi convinşi că au luat cea mai înţeleaptă decizie. Am solicitat să fim consultaţi în mod real şi să fim invitaţi la grupurile de lucru în care se analizează propunerile uniformei de serviciu, în urma solicitării mele dispunându-se să fim invitaţi la grupurile de lucru pe arme (IGPR, IGPF, IGI, etc.). Per general însă, am asistat din nou la un meci de ping-pong, în care la şedinţele de la minister, reprezentanţii M.A.I. arată cu degetul spre IGPR/IGPF pentru soluţionarea problemelor, iar când participăm la şedinţele organizate de arme, conducătorii acestora îi indică pe reprezentanţii ministerului ca fiind decidenţii ce au competenţa de soluţionare a doleanţelor. Un meci ieftin, trist, searbăd, în urma căruia ca şi până acum, de pierdut au simplii angajaţi şi implicit societatea civilă”, a mai arătat Bogdan Bănică.

The post Sindicat: Dogma PCR – pile, cunoştinţe, relaţii încă este bine consolidată în sistemul poliţienesc appeared first on Aleph News.

Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.

Leontiuc Marius – senior editor

Share this:

(Visited 7 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code