
- Paul Hopkins, cercetător în domeniul educației la Universitatea din Hull, din Marea Britanie, a pus cap la cap rezultatele studiilor realizate timp de 15 ani despre eficiența temelor pentru acasă ale copiilor mai mici de 11 ani.
- Copiii mici nu se pot concentra singuri la teme, de aceea au nevoie de ajutorul părinților și al profesorilor. Altfel, degeaba le fac, sunt ineficiente.
- Una din patru cărți vândute de una dintre cele mai cunoscute edituri de la noi este o carte pentru copii.
Paul Hopkins, cercetător în domeniul educației la Universitatea din Hull, din Marea Britanie, a pus cap la cap rezultatele studiilor realizate timp de 15 ani despre eficiența temelor pentru acasă ale copiilor mai mici de 11 ani.
Copiii mici nu se pot concentra singuri la teme, de aceea au nevoie de ajutorul părinților și al profesorilor. Altfel, degeaba le fac, sunt ineficiente. Dar, în momentul în care părinții sunt implicați, corvoada temelor poate fi o activitate care să îi apropie de copii. Atenție, asta dacă nu pui presiune prea mare și nu ai așteptări nerealiste. Și mai bine de atât este să citești împreună cu copilul, acest lucru are impact pozitiv asupra dezvoltării lui.
Una din patru cărți vândute de una dintre cele mai cunoscute edituri de la noi este o carte pentru copii. Pe primul loc, 500 de adevăruri uimitoare și amuzante, carte urmată de lecturile obligatorii pentru școală: Recreația Mare, Singur pe lume, Dumbrava minunată și Amintiri din copilărie.
The post STUDIU. Copiii nu se pot concentra singuri la teme appeared first on Aleph News.
Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.
Vidjean Mihai – senior editor




