Președintele țării a declarat, marți, că negocierile pentru grupul de luptă al NATO, în România, vor mai dura. Acesta a mai adăugat că „în ciuda negocierilor între aliați, în această primăvară, vom avea grupul de luptă negociat și finalizat”. Premierul Belgiei a declarat că prezența trupelor belgiene ar putea fi una pe termen lung și […]
Etichetă: “cred
Turcia şi Grecia se reîmprietenesc: „Cred că am pus bazele pentru îmbunătăţirea relaţiilor noastre”
Preşedinții celor două țări au căzut de acord să îşi îmbunătăţească relaţiile. Duminică, pe data de 13 martie, cei doi oficiali au purtat discuții pentru a restabili bazele legăturii dintre cele două state. În anul 2020, țările au ajuns aproape de confruntare, în momentul în careTurcia a trimis o navă de foraj în apele mediteraneene […]
Joe Biden: „Putin a luat deja decizia. Nu cred că doar contemplează armele nucleare”
Joe Biden: „Putin a luat deja decizia. Nu cred că doar contemplează armele nucleare”. „Este greu să citesc mintea lui Putin, dar nu cred că doar face exerciții”, a adăugat președintele american. „Trebuie să demonstrăm unitatea noastră şi să continuăm consolidarea modalităţilor NATO în sensul descurajării şi apărării Flancului de Est”, a subliniat Klaus Iohannis. […]
Ministrul Cîmpeanu: Eu nu cred că geometria vectorială e necesară pentru toți copiii
Ministrul Educației și Cercetării, Sorin Cîmpeanu, spune că, până acum, supraîncărcarea programelor școlare a fost un demers realizat „de formă”. Cîmpeanu a declarat că geometria vectorială, ca parte a disciplinii „Matematică”, nu este necesară tuturor elevilor și că aceștia vor putea reuși în viață și fără cunoașterea neapărată a acesteia. Ministrul Educației Sorin Cîmpeanu spune […]
67% dintre români cred că pandemia a fost provocată de elitele globale pentru a controla populația lumii
65.7% dintre români consideră că pandemia de Covid-19 a fost provocată de către elitele globale pentru a impune controlul asupra populației lumii. 27,3% dintre români cred că Rusia este principala sursă a acțiunilor de propagandă, dezinformărilor și știrilor false în România. Rezultatele au fost publicate în sondajul de opinie intitulat „Neîncrederea publică: Vest vs. Est, […]
Ministrul Sănătății: Eu cred că vom reveni la normal până la sfârşitul lunii martie
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a dat mari speranţe economiei şi a spus că este posibil ca de la sfârşitul lunii martie să revenim la normal şi să nu mai fie nevoie de prelungirea stării de alertă. El nu exclude posibile noi tulpini în toamnă. „Normal înseamnă că probabil nu va mai fi nevoie de starea […]
Milenialii cred că nu vor avea niciodată destui bani să își cumpere ce vor
45% dintre milenialii americani spun că situația lor financiară îi împiedică să obțină ceea ce își doresc în viață, potrivit unui nou raport. De asemenea, la nivelul SUA, aceștia simt că au o bunăstare financiară mai scăzută decât media națională. Percepția generală a milenialilor despre viitorul lor material este un produs secundar al provocărilor economice […]
Amsterdam nu mai vrea restricții: „Nu cred în vaccinare, oamenii nu ar trebui forțați”
Mii de oameni au mărșăluit pașnic prin orașul olandez Amsterdam duminică. Poliția a mutat cu autobuzul un grup de protestatari antifasciști în altă locație. Protestarii își doresc libertate și să poată decidă singuri pentru viața lor. Amsterdam nu mai vrea restricții. Mii de oameni au mărșăluit pașnic prin orașul olandez Amsterdam, duminică, pentru a protesta […]
STUDIU: Pescărușii sunt mai inteligenți decât cred oamenii
Studiul a fost realizat pe baza reacțiilor pescărușilor la testul cu frânghii. 21% din pescăruși au trecut testul de la prima încercare. Rezultatele studiului demonstrează că pescărușii sunt mai inteligenți decât ar crede oamenii despre ei. Rezultatele unui studiu realizat de cercetătorii din Canada au fost publicate în Royal Society Open Science. Specialiștii încearcă să […]
Rareș Bogdan: Nu cred că vreun lider PNL are curajul să intre în BPN și să propună premier PSD
Președintele PSD Marcel Ciolacu a spus că una dintre variantele cu care PNL și PSD se vor duce la Palatul Cotroceni, în privința premierului, este aceea ca acesta să fie dat, prin rotație, de cele două partide. Liderul PNL crede că nimeni din conducerea liberalilor nu ar avea curajul să propună în Biroul Politic Național […]





