- Guvernul a vaccinat, sâmbătă, cel puţin 2,5% din populaţie în cadrul unui maraton prin care şi-a propus să accelereze inoculările împotriva COVID-19.
- Maratonul de vaccinare din Noua Zeelandă, denumit „Super-Sâmbătă”, a vizat administrarea a cel puţin 100.000 de doze într-o singură zi, obiectiv depășit cu succes.
Cel puțin 2,5% dintre neo-zeelandezi au fost vaccinați împotriva COVID-19 în cadrul evenimentului denumit „Super-Sâmbătă”, arată datele preliminare ale Ministerului Sănătății, citate de NewsHub. Printr-o serie de strategii și eforturi comune ale politicienilor și vedetelor locale, 124.669 de doze au fost administrate într-o singură zi.
„Ne-am stabilit o țintă, ați îndeplinit-o! Acum haideți să continuăm!”, a transmis premierul Jacinda Ardern.
Până vineri, 62% din populația eligibilă din Noua Zeelandă fusese complet vaccinată și 83% primise o singură doză. Centre de vaccinare au fost deschise sâmbătă în toată țara, inclusiv în restaurante și parcuri.
The post Țara care și-a vaccinat peste 2,5% din populație într-o singură zi appeared first on Aleph News.
Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.
Leontiuc Marius – senior editor