Un bărbat de 33 de ani, din judeţul Olt, care trebuia să fie în carantină, după ce s-a întors dintr-o ţară cu risc epidemiologic, a fost găsit de jandarmi la o pensiune din Arad. El a fost dat în vileag de o femeie care practica prostituţia şi pe care bărbatul nu a mai plătit-o.
Bărbatul de 33 de ani a fost depistat de jandarmi la o pensiune din Arad, în urma unui apel la 112, efectuat de o femeie care a reclamat că bărbatul i-ar fi datorat o sumă de bani şi nu mai vrea să-i înapoieze.
Jandarmii arădeni au mers la adresa indicată, au găsit acolo cele două persoane, iar în urma verificărilor au constatat că pe numele bărbatului este emisă o alertă de tip „coronavirus asociat” şi avea obligaţia legală să stea în carantină la domiciliu 14 zile, respectiv până în data de 30 noiembrie inclusiv.
În ceea ce priveşte scandalul dintre cei doi, pentru care femeia a sunat la 112, acesta ar fi pornit după ce bărbatul nu i-ar fi plătit serviciile sexuale oferite.
Jandarmii l-au sancţionat pe bărbat cu amendă în valoare de 3.000 de lei, pentru nerespectarea perioadei de carantinare la domiciliul declarat.
De asemenea, femeia a fost sancţionată cu amendă de 500 de lei pentru „atragerea de persoane, sub orice formă, săvârşită în localuri, parcuri, pe străzi sau în alte locuri publice în vederea practicării de raporturi sexuale cu acestea spre a obţine foloase materiale”.
The post Un bărbat fugit din carantină a fost denunțat la poliție de prostituata pe care nu a plătit-o appeared first on Aleph News.
Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.
Leontiuc Marius – senior editor