Flux-stiri

Uniunea Europeană va furniza armament Ucrainei

  • Uniunea Europeană va furniza armament Ucrainei şi va intensifica sancţiunile contra Kremlinului.
  • UE a decis închiderea spaţiului aerian pentru Rusia.
  • „Un nou pas fără precedent, vom interzice în Uniunea Europeană aparatul media al Kremlinului, companiile de stat Russia Today şi Sputnik, precum şi filialele acestora”, a subliniat Ursula von der Leyen.

Uniunea Europeană va impune noi măsuri de sancţionare a Rusiei, inclusiv prin închiderea spaţiului aerian, şi va furniza armament Ucrainei, în contextul războiului lansat de preşedintele rus, Vladimir Putin, anunţă Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene.

Uniunea Europeană intensifică încă o dată susţinerea pentru Ucraina şi sancţiunile împotriva agresorului, adică împotriva Rusiei lui Vladimir Putin. Pentru prima dată, Uniunea Europeană va finanţa achiziţionarea şi livrarea de armament şi alte echipamente pentru o ţară care este vizată de un atac. Acesta este un moment crucial„, a afirmat Ursula von der Leyen, înaintea unei reuniuni a Consiliului UE la nivel de miniştri de Externe, pentru formalizarea măsurilor de penalizare a Moscovei.

„În acelaşi timp, intensificăm încă o dată sancţiunile împotriva Kremlinului şi a colaboratorului său, regimul Aleksandr Lukaşenko. Închidem spaţiul aerian pentru Rusia, propunem interdicţii pentru toate avioanele deţinute de ruşi sau controlate de Rusia. Aceste avioane nu vor mai putea ateriza, decola sau survola teritoriul Uniunii Europene. Măsurile se vor aplica tuturor avioanelor, fie că sunt deţinute, utilizate sau controlate în vreun alt fel de vreo persoană juridică sau fizică din Rusia. Deci, ca să fiu foarte clară, întregul spaţiu aerian va fi închis pentru orice avion rus, inclusiv pentru avioanele deţinute de oligarhi„, a precizat Ursula von der Leyen.

„În al doilea rând, un nou pas fără precedent, vom interzice în Uniunea Europeană aparatul media al Kremlinului, companiile de stat Russia Today şi Sputnik, precum şi filialele acestora„, a subliniat Ursula von der Leyen.

The post Uniunea Europeană va furniza armament Ucrainei appeared first on Aleph News.

Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.

Leontiuc Marius – senior editor

Share this:

(Visited 5 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code