

- Serghei Lavrov şi Dmytro Kuleba s-au întâlnit în oraşul Antalya, la Forumul Diplomatic din Antalya, la invitaţia lui Mevlut Cavusoglu.
- Administraţia Turciei a profitat de această oportunitate pentru organizarea unei întâlniri în sensul opririi conflictului militar din Ucraina.
- Până la acest moment, potrivit declarațiilor, nu s-au înregistrat progrese semnificative în sensul încetării confruntărilor militare în Ucraina.
Ministrul ucrainean de externe, Dmytro Kuleba, a declarat, joi, în contextul întâlnirii cu omologul său rus, Serghei Lavrov, că nu s-au înregistrat progrese în sensul încetării confruntărilor militare în Ucraina, precizând, însă, că negocierile vor continua.
„Am evocat problema unui acord de încetare a focului, dar nu am înregistrat deloc progrese în acest sens. Cu toate acestea, am decis să continuăm negocierile în acest format”, a declarat Dmytro Kuleba, după întâlnirea cu Serghei Lavrov, desfăşurată în oraşul turc Antalya.
Dmytro Kuleba a precizat că deciziile nu îi aparţin lui Serghei Lavrov, ci „decide altcineva în Rusia”.
„Sunt pregătit să mă întâlnesc, din nou, cu Serghei Lavrov dacă vor fi perspective concrete”, a subliniat ministrul ucrainean de Externe.
La rândul său, Serghei Lavrov a declarat că Rusia a intervenit militar în Ucraina deoarece „nu au existat variante alternative”.
„Cei care furnizează armament Ucrainei trebuie să înţeleagă faptul că sunt responsabili de propriile acţiuni. Noi nu am atacat în Ucraina. În Ucraina, a fost creată o situaţie care a generat o ameninţare la adresa Moscovei, noi am lansat apeluri, dar nu ne-a ascultat nimeni. Aceste contacte nu pot fi utilizate pentru a înlocui sau a subestima principalele negocieri dintre Ucraina şi Rusia, care se desfăşoară pe teritoriul Belarusului”, a afirmat, conform agenţiei ANSA, Serghei Lavrov.
Ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, a mai declarat, după discuţiile avute cu omologul său ucrainean, Dmitro Kuleba, în Antalia, că Occidentul se comportă periculos şi că operaţiunea militară a Rusiei, în Ucraina, se desfăşoară conform planului. În conferinţa de presă de la finalul întâlnirii, Lavrov a spus că Occidentul creează în regiune un pericol care va persista mulţi ani şi că aceia care furnizează arme în Ucraina şi mercenarilor de acolo ar trebui să înţeleagă pericolul acţiunilor lor.
Referitor la discuţiile cu omologul ucrainean, Lavrov a afirmat că a prezentat propunerile Rusiei şi doreşte un răspuns.
Dmytro Kuleba a insistat pe faptul că „Ucraina nu va capitula”. „Noi suntem deschişi diplomaţiei, dar, dacă diplomaţia nu funcţionează, ne vom apăra ţara şi cetăţenii. Am decis continuarea eforturilor, iar eu sunt pregătit pentru continuarea discuţiilor în acest format. Sunt determinat să continuăm, pentru că vreau încetarea acestui război, eliberarea ţării noastre de către forţele de ocupaţie. Vreau negocieri serioase şi constructive. Dacă Rusia este pregătită, suntem şi noi”, a subliniat Kuleba, citat de cotidianul Le Monde.
Și Ministrul ucrainean de externe a subliniat că el a propus măcar un armistiţiu umanitar general cu durata de douăzeci și patru de ore.
„Am venit aici în special din raţiuni umanitare, pentru posibilitatea evacuării civililor. Dar Serghei Lavrov nu a vrut să asume angajamente în acest sens”, a precizat Kuleba.
Rusia a creat, în ultimele zile, culoare umanitare, dar doar la nivel zonal şi cu durată limitată, iar Ucraina susţine că armistiţiile locale au fost încălcate de armata rusă şi că rutele de evacuare conduceau spre teritoriul Rusiei ori Belarusului.
Turcia consideră că principalul rezultat al întâlnirii miniștrilor de externe rus și ucrainean, de la Antalya, este „stabilirea contactului” între miniștri, a spus Cavusoglu.
Cavusoglu a cerut „să nu se aștepte miracole” din discuțiile dintre Lavrov și Kuleba, dar a remarcat importanța începerii unui astfel de dialog politic.
„Turcia este pregătită să organizeze, din nou, o întâlnire a miniștrilor de externe ruș și ucrainean, dacă părțile doresc acest lucru”, a asigurat Cavusoglu.
Știre inițială:
Ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, se întâlnește, în această dimineață, în Antalya, Turcia, cu omologul său ucrainean, Dmytro Kuleba. „Întâlnirea a început”, a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului rus, Maria Zakharova, conform Reuters.
Este cea mai recentă rundă de negocieri dintre cele două state și are loc la cel mai înalt nivel de la începutul conflictului.
Se speră că în timpul discuțiilor, care au fost inițiate de ministrul turc de externe, Mevlut Cavusoglu, să se poată ajunge la o încetare a focului.
Serghei Lavrov a ajuns în Turcia, miercuri seară, iar Ministrul ucrainean de externe, Dmytro Kuleba, după câteva ore, în cursul nopţii.
Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a insistat de mult timp să organizeze contacte diplomatice între Rusia şi Ucraina. Administraţia Turciei a profitat de această oportunitate pentru organizarea unei întâlniri în sensul opririi conflictului militar din Ucraina.
The post A patra rundă de negocieri s-a încheiat. Kuleba: „Nu sunt progrese spre un armistiţiu în Ucraina, dar negocierile vor continua” appeared first on Aleph News.
Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.
Leontiuc Marius – senior editor