Flux-stiri

Antivacciniştii mărşăluiesc prin centrul Bucureştiului. Manifestanţii flutură steaguri tricolore

Un protest faţă de noile restricţii care vor intra în vigoare începând de luni are loc duminică seară, în centrul Capitalei.

Manifestanţii, care poartă pancarte şi flutură steaguri tricolore, s-au adunat la Universitate, după care au pornit în marş spre Ministerul Sănătăţii.

La minister au staţionat câteva minute, apoi şi-au continuat marşul spre Guvern.

Protestul a fost anunţat de câteva zile pe reţelele sociale.

Este un protest declarat în prealabil. Este început la Universitate şi cu marş către Ministerul Sănătăţii. Organizatorul a declarat 100 de persoane participante. Nu sunt incidente până la momentul acesta. Nu avem o estimare cu privire la numărul de participanţi pentru că nu avem atribuţii în acest sens„, a precizat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Bucureşti, căpitan Alexandru Iacob.

The post Antivacciniştii mărşăluiesc prin centrul Bucureştiului. Manifestanţii flutură steaguri tricolore appeared first on Aleph News.

Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.

Leontiuc Marius – senior editor

Share this:

(Visited 6 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code