- AUR solicită începerea urmăririi penale împotriva lui Raed Arafat.
- George Simion, celălalt co-preşedinte al Alianţei, spune că Raed Arafat trebuie „să dea socoteală”.
- Şapte persoane au murit în urma incendiului de vineri de la Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa.
Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) solicită începerea urmăririi penale împotriva lui Raed Arafat, pe care îl consideră principalul responsabil moral pentru toate tragediile din ultimii ani petrecute în spitalele din ţară.
„Cei şapte oameni care au murit astăzi la secţia ATI a Spitalului de Boli Infecţioase Constanţa se adaugă altor zeci de bolnavi care au pierit cu zile în incendiile din unităţile spitaliceşti din România. Sunt zeci de victime şi, după atâta vreme, niciun vinovat. Şi de această dată, ca şi de fiecare dată până acum, domnul Arafat ridică din umeri şi promite că va analiza situaţia şi va lua măsuri dure. Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă este structura operaţională cu atribuţii de coordonare la nivel naţional a activităţilor de prevenire şi gestionare a situaţiilor de urgenţă, în cadrul unităţilor şi compartimentelor de primire a urgenţelor. Cine este şeful DSU încă din ianuarie 2014? Domnul Raed Arafat. Acelaşi domn Arafat care a promis că vom afla vinovaţii de la Colectiv, de la Piatra Neamţ, de la Matei Balş, dar care nu a mişcat un deget în acest sens şi nici ca tragediile să nu se mai repete”, a spus senatorul Claudiu Târziu, co-preşedinte AUR.
George Simion, celălalt co-preşedinte al Alianţei, spune că Raed Arafat trebuie „să dea socoteală”.
„Raed Arafat trebuie să plece acum! Şi nu doar să plece, ci şi să dea socoteală în faţa legii pentru incompetenţa, iresponsabilitatea lui şi complicitatea lui! Pentru oamenii care au murit în chinuri, sufocaţi şi arşi, pentru suferinţa provocată rudelor lor, vinovaţii trebuie să plătească! Iar mâine ieşim în stradă, aşa cum am făcut-o şi după Colectiv, pentru a ne arăta solidaritatea cu victimele nepăsării guvernanţilor. Ajunge cu atâtea sacrificii pe altarul incompetenţei!”, a declarat deputatul George Simion, co-preşedinte AUR.
Cu doar câteva zile în urmă, deputatul PSD, Adrian Solomon, a declarat în timpul ședinței Consiliului Local Bârlad că „Domnul Arafat va face multă pușcărie în țara asta. La fel și domnul Tătaru și ceilalți liberali”.
Potriviti Vremea Nouă, reacția lui Solomon vine după presupuse greșeli de raportare făcute de managementul spitalului din Bârlad, în această vară, când au angajat spitalul la un număr record de pacienți pentru valul patru al pandemiei, deși Ministerul Sănătății nu a mai cerut înființarea spitalelor suport Covid.
The post AUR solicită începerea urmăririi penale împotriva lui Raed Arafat. „Trebuie să dea socoteală” appeared first on Aleph News.
Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.
Leontiuc Marius – senior editor