

- Mesajele false de angajare s-au mutat de pe WhatsApp pe Telegram, avertizează Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC).
- DNSC atrage atenţia că utilizatori din România continuă să fie vizaţi de mesaje cu oferte false de angajare, special create de infractorii cibernetici.
- De obicei infractorii cibernetici se folosesc de această metodă pentru a atrage potenţiale victime să ofere date sensibile.
Mesajele false de angajare s-au mutat de pe WhatsApp pe Telegram, avertizează Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC).
DNSC atrage atenţia că utilizatori din România continuă să fie vizaţi de mesaje cu oferte false de angajare, special create de infractorii cibernetici.
„Obiectivul principal pentru propagarea unor astfel de mesaje este să provoace curiozitatea utilizatorului pentru a intra în conversaţie pe aplicaţii de mesagerie. Dacă la începutul lunii martie numeroşi utilizatori din România raportau către Directorat mesaje care redirecţionau potenţialele victime către o conversaţie pe WhatsApp, în ultimele zile aplicaţia de mesagerie preferată de atacatori este Telegram, aşa cum se poate observa din imaginea ataşată”, transmite sursa citată.
De obicei infractorii cibernetici se folosesc de această metodă pentru a atrage potenţiale victime să ofere date sensibile, sub pretextul nevoii deschiderii unor conturi pentru participarea într-un sistem piramidal de câştig bazat pe invitarea unor noi „clienţi”, la care adaugă ulterior o componentă de investiţii în criptomonedă.
Astfel, pe termen mediu există pericolul ca atacatorii să extragă nu doar date personale, ci şi date financiar-bancare de la utilizatori.
The post Avertisment DNSC. Mesajele false de angajare s-au mutat pe Telegram appeared first on Aleph News.
Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.
Vidjean Mihai – senior editor