Flux-stiri

Elon Musk vrea să lanseze prima rachetă reutilizabilă

  • Elon Musk vrea să lanseze prima rachetă complet reutilizabilă.
  • Primul zbor ar putea avea loc chiar anul acesta.
  • Una dintre rachetele lui Musk, Falcon 9, beneficiază, deja, de o parte care se reciclează.

Elon Musk uimește din nou, spunând că își dorește să lanseze prima rachetă reutilizabilă în totalitate. Mai exact, este vorba de racheta Starship, iar dorința acestuia a fost exprimată pe Twitter.

Elon Musk este convins că acest lucru va face posibilă viața multiplanetară și vrea să înceapă toate demersurile necesare pentru ca acest lucru să se întâmple cât mai repede.

Conform declarațiilor lui Cristi Roman, fondatorul SpaceX și-a exprimat această dorință în urmă cu doi ani. „Înseamnă depășirea unei granițe despre care, acum zece ani, aș fi spus că este imposibil să o facem. Dar Elon Musk este un pasionat.

Atunci când reutilizezi vehiculul pe care îl folosești, costurile trimiterii unui om pe Marte, de exemplu, scad foarte mult. (…) Vehiculul poate fi refolosit de foarte multe ori. El, deja, refolosește pentru Falcon 9 prima treaptă și a avut succes aproape de fiecare dată. Dacă nu mă înșel, primul zbor va avea loc chiar anul acesta. Este ceva de-a dreptul senzațional.”, a spus acesta.

Când vom putea ajunge pe Marte cu ajutorul lui Elon Musk

Și-a propus în 2028 (…), dar cred că anii 2030-2040 ne vor oferi acest spectacol. (…) Sunt probleme medicale și psihologice ce trebuie să fie rezolvate.

Oricum, o călătorie către Marte cu vehiculul lui Elon Musk va costa doar 200.000 de dolari, în comparație cu câteva miliarde de dolari, cu tehnologiile vechi”, a mai spus Cristi Roman.

Recent multimiliardarul a declarat că ar fi încântat să promoveze lanțul de restaurante fast-food McDonald’s, dacă acesta va accepta ca moneda de plată să fie criptomoneda Dogecoin. În urma acestei propuneri, conform Wall Street, prețul criptomonedei a crescut cu 8%, ajungând la 0,11445 dolari.

The post Elon Musk vrea să lanseze prima rachetă reutilizabilă appeared first on Aleph News.

Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.

Leontiuc Marius – senior editor
Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 2 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code