Flux-stiri

Eroul de la „Hotelul Rwanda”, Paul Rusesabagina, a fost condamnat pentru terorism

  • Paul Rusesabagina, un opozant declarat al guvernului din Rwanda și care a devenit celebru în întreaga lume datorită filmului „Hotel Rwanda” din 2004, a fost declarat vinovat pentru fapte de terorism, de către un tribunal din Rwanda.
  • Acuzarea a cerut închisoare pe viață pentru Paul Rusesabagina.

Un bărbat care a fost prezentat într-un film ca un erou salvator de vieți în timpul genocidului din Rwanda a fost condamnat pentru terorism de un tribunal din Rwanda, relatează BBC.

Paul Rusesabagina, în vârstă de 67 de ani, a fost găsit vinovat de susținerea unui grup rebel într-o serie de atacuri, care au ucis nouă civili în 2018.

Familia sa spune că a fost dus în Rwanda, din exil, cu forța pentru proces.

Călătoria lui Rusesabagina de la o figură celebră la inamic de stat s-a petrecut pe măsură ce criticile sale la adresa guvernului au crescut.

Inițial, el a fost salutat pentru acțiunile sale din timpul genocidului de acum 27 de ani, care au împiedicat uciderea unor persoane.

În filmul nominalizat la Oscar Hotel Rwanda, Rusesabagina, interpretat de Don Cheadle, a fost prezentat ca un manager de hotel care a reușit să protejeze peste 1.000 de persoane care au căutat adăpost.

Într-o perioadă de 100 de zile, începând cu aprilie 1994, 800.000 de persoane, majoritatea din grupul etnic Tutsi, au fost măcelărite de extremiștii din comunitatea Hutu.

Unii supraviețuitori au continuat să pună la îndoială versiunea evenimentelor din filmul din 2005.

Însă, pe măsură ce profilul lui Rusesabagina a crescut în urma lansării filmului, criticile sale la adresa guvernului de după genocid și a președintelui Paul Kagame au câștigat o audiență mai largă.

El a vorbit despre încălcările drepturilor omului și a afirmat că guvernul viza Hutu.

Trăind în exil, Rusesabagina a continuat să conducă o coaliție de opoziție, care avea o aripă armată – Frontul de Eliberare Națională (FLN).

Într-un mesaj video din 2018, el a făcut apel la schimbarea regimului, afirmând că „a venit timpul să folosim toate mijloacele posibile pentru a aduce o schimbare în Rwanda”.

FLN a fost acuzat de comiterea unor atacuri în 2018, în care, potrivit autorităților, au fost ucise nouă persoane. Rusesabagina a declarat că nu a cerut niciodată nimănui să vizeze civili, dar a recunoscut că a trimis bani grupului.

Familia lui Rusesabagina a declarat că acesta a fost răpit și dus cu forța în Rwanda, anul trecut.

Însă, în instanță, un martor a povestit cum l-a păcălit pe Rusesabagina să urce într-un avion în Dubai, spunându-i că acesta zbura spre țara vecină Burundi, nu spre Rwanda.

Rusesabagina s-a retras din proces în luna martie a acestui an, la scurt timp după ce a început, spunând că nu i s-a acordat un proces corect.

Fiica sa, Carine Kanimba, a declarat în cadrul emisiunii Newsday de la BBC că nu a avut acces corespunzător la avocații săi și că președintele era „singurul judecător din instanță”.

Alături de Rusesabagina au fost judecate alte 20 de persoane, dintre care unele erau membri ai FLN care l-au implicat în mărturiile lor.

The post Eroul de la „Hotelul Rwanda”, Paul Rusesabagina, a fost condamnat pentru terorism appeared first on Aleph News.

Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.

Leontiuc Marius – senior editor

Share this:

(Visited 3 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code