NEWSNET

Flux-stiri

Florin Cîțu l-a demis pe șeful ANPC, Claudiu Dolot

Florin Cîțu l-a dat afară pe șeful ANPC, Claudiu DolotFlorin Cîțu l-a dat afară pe șeful ANPC, Claudiu Dolot

  • Președintele ANPC, Claudiu Dolot, a fost eliberat din funcție, de către prim-ministrul interimar, Florin Cîțu.
  • Mihai Culeafa a fost numit președinte interimar al ANPC.

Florin Cîțu a decis să-l demită pe Claudiu Dolot de la conducerea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.

Decizii ale prim-ministrului (Guvernul României)

În Monitorul Oficial 1.101 a fost publicată, joi seară, decizia premierului Florin Cîţu referitoare la conducerea ANPC.  

”Art.  1. — La data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Claudiu Daniel Dolot se eliberează din funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.  

Art. 2. — Începând cu data prevăzută la art. 1, domnul Mihai Culeafa, vicepreşedinte, exercită atribuţiile funcţiei de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor până la numirea conducătorului instituţiei, în condiţiile legii”, se arată în decizie.  

Fostul președinte, Claudiu Dolot, și-a anunțat încheierea mandatului pe pagina oficială de Facebook al ANPC.

„Astăzi, mandatul meu de președinte al ANPC s-a încheiat. Problemele sunt mereu după ușa biroului, iar oamenii de astăzi și de mâine trebuie să înțeleagă că din birou nu se observă lucrurile foarte clar, ci de pe teren, acolo unde trebuie să se alinieze normalității și cerințelor oamenilor. (…)”, scrie Dolot.

The post Florin Cîțu l-a demis pe șeful ANPC, Claudiu Dolot appeared first on Aleph News.

Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.

Leontiuc Marius – senior editor
Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 7 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code