Flux-stiri

Forțele rusești „sporesc bombardamentele” asupra marilor orașe ucrainene – oficial american

  • Un oficial american din domeniul apărării a spus că forțele rusești „sporesc bombardamentele” asupra marilor orașe ucrainene.
  • Între timp, astăzi a avut loc o a treia sesiune de negocieri între delegațiile Rusiei și Ucrainei, care s-a soldat cu „mici progrese” în organizarea coridoarelor umanitare.
  • Potrivit delegației ucrainene, situația generală nu s-a îmbunătățit și se așteaptă o nouă rundă de negocieri, în efortul de a se ajunge la o încetare imediată a focului.

Forțele rusești „sporesc bombardamentele asupra marilor orașe ucrainene, afirmă un înalt oficial american din domeniul apărării.

Forțele rusești „intensifică bombardamentele” asupra marilor orașe ucrainene, printre care Harkov, Kiev și Cernihiv, precum și asupra orașelor Mykolaiv și Mariupol din sud, a declarat, luni, un înalt oficial american din domeniul apărării, citat de CNN.

„Am observat o creștere a ceea ce numim focuri cu rază lungă de acțiune, bombardamente, atacuri cu rachete, artilerie și estimăm că lovesc ținte civile, infrastructură, zone rezidențiale”, a declarat oficialul.

Nu este „clar” dacă rușii lovesc ținte civile în mod deliberat sau dacă acestea sunt „rezultatul impreciziei”, dar „în mod clar se întâmplă”, a spus oficialul.

„Se întâmplă într-un ritm și la o scară mai mare, ceea ce reprezintă o dovadă în plus a naturii nesăbuite cu care rușii propagă această invazie”, a adăugat oficialul.

Între timp, a treia sesiune a negocierilor între Rusia şi Ucraina s-a încheiat, fiind semnalate „mici progrese” în organizarea coridoarelor umanitare, dar fără rezultate „semnificative” în sensul unui armistiţiu.

„A treia rundă a negocierilor ruso-ucrainene s-a încheiat”, a anunţat Ambasada Rusiei în Belarus.

Surse citate de agenţia Interfax au declarat că au fost înregistrate „mici progrese” în organizarea coridoarelor umanitare, pentru evacuarea civililor ucraineni sau pentru aprovizionarea acestora cu alimente şi medicamente.

„Situaţia generală nu s-a îmbunătăţit”, a declarat şeful delegaţiei ucrainene, consilierul prezidenţial Mikhailo Podoliak, citat de Sky News.

Negocierile vor continua cu o nouă rundă, în eforturile de a se ajunge la un acord pentru încetarea confruntărilor militare.

The post Forțele rusești „sporesc bombardamentele” asupra marilor orașe ucrainene – oficial american appeared first on Aleph News.

Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.

Leontiuc Marius – senior editor
Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 2 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code