

- Guvernul Florin Cîțu a fost demis astăzi prin moțiune de cenzură, după cu au votat 250 de parlamentari.
- Au votat „pentru” parlamentarii de la PSD, USR PLUS și AUR.
- Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 234 de voturi.
„Florin Cîțu a fost demis. Toți parlamentarii USR PLUS au votat pentru plecarea prim-ministrului care a aruncat România în haos.USR PLUS cere responsabilitate din partea PNL și a președintelui Klaus Iohannis. Prea multe luni, România a fost prizoniera congresului PNL. De astăzi, alegerea e simplă: un guvern cu USR PLUS sau cu PSD.Florin Cîțu a fost demis pentru toate reformele blocate în ultimele luni, pentru eșecul campaniei de vaccinare, pentru folosirea banilor și a funcțiilor publice pentru cumpărarea voturilor la congresul PNL. România poate merge mai departe doar cu premier care să nu blocheze reformele așteptate de 30 ani și cerute de milioanele de români care în urma cu doar un an votau USR PLUS și PNL. Premierul acesta nu e Florin Cîțu”, anunță USR PLUS.
PSD a depus săptămâna trecută moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Cîţu intitulată „Stop sărăciei, scumpirilor şi penalilor. Jos Guvernul Cîţu”.
Şi parlamentarii USR PLUS şi AUR au făcut un demers asemănător, însă a fost atacat la CCR. Membrii Birourilor Permanente au decis că moțiunea de cenzură a USR PLUS – AUR va fi dezbătută şi votată după publicarea motivării Curții Constituționale.
Știre în curs de actualizare.
The post GUVERNUL CÎȚU A FOST DEMIS appeared first on Aleph News.
Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.
Leontiuc Marius – senior editor