Flux-stiri

Influencerii și companiile din Rusia pierd venituri, în urma interzicerii utilizării Instagram: „Sunt absolut devastată că îmi pierd pagina. Va trebui să găsesc noi surse de venit”

  • Persoanele populare pe rețelele de socializare din Rusia – așa-numiții influenceri – au migrat, în ultimele zile, către rețele precum Telegram și rețele private virtuale (VPN-uri), după ce autoritatea de reglementare a internetului din Rusia a interzis accesul la Instagram pe teritoriul statului.
  • Pentru multe întreprinderi mici și mijlocii din Rusia, Instagram a fost, de asemenea, o platformă de top pentru publicitate, organizarea vânzărilor și comunicarea cu clienții, iar măsura de blocare a aplicației este considerată una care ar submina și mai mult climatul de afaceri din țară.
  • Căutările pe internet pentru servicii VPN ( n.red. – virtual private networking, o rețea privată viruală) în Rusia, aproape că s-au dublat în ultima săptămână, comparativ cu săptămâna precedentă, potrivit Top10VPN.

Persoanele populare pe rețelele de socializare din Rusia – așa-numiții influenceri – au migrat, în ultimele zile, către rețele precum Telegram și rețele private virtuale (VPN-uri), după ce autoritatea de reglementare a internetului din Rusia, Roskomnadzor, a anunțat că Instagram va fi interzis de luni, 14 martie.

În timp ce unii dintre influenceri sunt ocupați cu crearea de canale pe Telegram, alții caută modalități de a se sustrage interdicției social media.

Pe poveștile Instagram ale influencerilor din Rusia a existat o atmosferă solemnă în weekend, în timp ce aceștia se pregăteau să fie deconectați de la aplicația de socializare.

Aceasta [Instagram] este viața mea, acesta este sufletul meu. Cu asta mă trezesc și cu asta adorm în ultimii cinci ani. Sunt într-o stare de resentimente și nici pe departe într-o stare de acceptare„, a declarat bloggerița de modă Karina Nigay, care se mândrește cu aproape trei milioane de urmăritori.

Decizia Roskomnadzor a apărut după decizia Meta de a permite apelurile la violență împotriva rușilor în anumite contexte. Autoritatea de reglementare a internetului în Rusia a acordat utilizatorilor două zile să migreze către alternative interne.

Procurorii ruși au cerut vineri ca accesul la Instagram să fie blocat după ce compania mamă a aplicației, Meta, a confirmat că își relaxează politicile privind discursul de ură la adresa soldaților ruși și a lui Vladimir Putin în anumite țări, în legătură cu războiul din Ucraina.

Luni, Meta a precizat că „apelurile la moartea unui șef de stat” sunt interzise, relatează The Guardian.

Luni dimineață, Instagram – cea mai populară platformă de socializare în rândul tinerilor ruși – nu mai era accesibilă.

Interzicerea accesului la Instagram în Rusia ar putea submina mediul de afaceri din țară

Pentru multe întreprinderi mici și mijlocii din Rusia, Instagram a fost, de asemenea, o platformă de top pentru publicitate, organizarea vânzărilor și comunicarea cu clienții, iar măsura de blocare a aplicației este considerată una care ar submina și mai mult climatul de afaceri din țară, potrivit The Guardian.

Instagram a devenit casa noastră, puntea noastră cu lumea exterioară. De la înființarea noastră, în urmă cu șapte ani, am reușit să reunim o comunitate mare de oameni care gândesc la fel ca noi”, a declarat deținătoarea unui brand de haine din Moscova Dilyara Minrakhmanova.

Acesta a spus că 96% din tot traficul ei pe rețelele de socializare provenea de la aplicațiile Meta.

Karina Istomina, un popular DJ și influencer Instagram, cu peste 400.000 de urmăritori, a declarat că aproximativ jumătate din toate veniturile sale provin din publicitatea de pe Instagram.

Ca să fiu sinceră cu voi, sunt absolut devastată că îmi pierd pagina. Mi-am administrat profilul timp de peste zece ani. Cel mai probabil va trebui să găsesc noi surse de venit, va trebui să mă redescopăr”, a declarat Karina Istomina, potrivit The Guardian.

Izolarea Rusiei de lanțul de rețele de socializare global și integrarea influencerilor în rețelele interne

Mulți influenceri și multe întreprinderi din Rusia au postat, duminică, linkuri către canalele lor Telegram și VKontakte, două platforme fondate în Rusia care vor primi cu bucurie afluxul de noi utilizatori.

Putin a invadat o națiune suverană și duce un război acolo… Este clar că lui Putin nu-i pasă de oameni de mult timp”, a scris Iuri Dudt, una dintre cele mai populare personalități media din Rusia, într-o postare larg împărtășită la câteva zile după invazie, care a primit peste 1,5 milioane de aprecieri.

Telegram, care spune că acordă prioritate confidențialității și securității utilizatorilor, a fost fondată, în 2013, de rusul autointitulat libertarian Pavel Durov și menține o filozofie de moderare fără intervenții.

Durov, care a fondat anterior VKontakte, cea mai mare rețea de socializare din Rusia, a părăsit țara pentru Dubai după ce a fost împins afară sub presiunea guvernului.

Având în vedere că mulți critici ai Kremlinului se mută acum pe Telegram, experții spun că aplicația de mesagerie ar putea fi în curând și ea blocată sau confiscată de Kremlin.

Nu prea înțeleg de ce Telegram nu a fost interzisă. O explicație ar putea fi aceea că Kremlinul crede că poate folosi Telegram în propriile scopuri de propagandă„, a declarat analistul rus în tehnologie și expert în cenzură Andrei Soldatov.

Telegram a apărut ca un câmp de luptă informațional în timpul războiului ruso-ucrainean. Canalele pro-Kremlin au folosit rețeaua ca să împărtășească presupusele succese militare ale țării, în timp ce oficialii ucraineni au apelat la aplicație pentru a publica videoclipuri și fotografii care arată trupele rusești capturate.

Având în vedere modul în care merg lucrurile în acest moment în Rusia, nu cred că aplicația poate exista în această formă pentru mult timp”, a declarat Soldatov.

Până acum, Durov a garantat că aplicația va rămâne independentă și le-a spus utilizatorilor ucraineni că datele lor sunt în siguranță.

Sunt alături de utilizatorii noștri, indiferent de situație. Dreptul lor la intimitate este sacru – acum mai mult ca niciodată”, a scris el săptămâna trecută.

Autoritățile rusești de reglementare a internetului au blocat anterior și accesul la Facebook și Twitter

Rusia a trecut la restricționarea accesului la Telegram în 2018, dar a ridicat interdicția doi ani mai târziu, după ce nu a reușit să zădărnicească operațiunile aplicației de mesagerie utilizate pe scară largă.

Cu toate acestea, criticii Kremlinului au acuzat recent aplicația că s-a înclinat în fața autorităților, după ce a blocat un bot care le-a spus susținătorilor opozantului Alexei Navalnîi, încarcerat, ce candidat ar trebui să susțină pentru a-i înlătura pe politicienii aliniați Kremlinului în timpul alegerilor parlamentare din septembrie 2021. Compania controlată de guvern Russian Direct Investment a investit, de asemenea, în aplicația de mesagerie.

Decizia de a bloca Instagram a fost luată în contextul în care aplicația a devenit una dintre ultimele platforme prin care rușii și-au exprimat opoziția față de invazia Ucrainei, artiștii, bloggerii și sportivii ruși folosind rețeaua de socializare pentru a se exprima împotriva războiului. Rusia lansase deja o campanie de represiune fără precedent împotriva presei independente și a disidenței împotriva războiului după invazia țării în Ucraina.

Moscova a blocat deja accesul la Facebook și Twitter la începutul acestei luni, înainte ca Meta să fie desemnată drept „organizație extremistă”, acuzând cele două platforme de încălcarea „drepturilor și libertăților cetățenilor ruși”. Autoritățile de reglementare ruse au declarat că serviciul de mesagerie WhatsApp, care este deținut tot de Meta, nu va fi afectat, deoarece este „un mijloc de comunicare, nu o sursă de informații”.

Duminică, în timp ce unele persoane erau ocupate cu crearea de noi canale pe Telegram, altele au declarat că nu erau încă pregătite să renunțe la Instagram, căutând modalități de a se sustrage interdicției de utilizare a rețelelor sociale.

Căutările pe internet pentru servicii VPN ( n.red. – virtual private networking, o rețea privată viruală) în Rusia, aproape că s-au dublat în ultima săptămână, comparativ cu săptămâna precedentă, potrivit Top10VPN, o companie britanică care cercetează și recomandă servicii de rețele private.

Un VPN, sau o rețea privată virtuală este un tunel securizat între un dispozitiv electronic și internet. VPN-urile sunt considerate rețele care protejează împotriva spionajului online, a interferențelor și a cenzurii.

The post Influencerii și companiile din Rusia pierd venituri, în urma interzicerii utilizării Instagram: „Sunt absolut devastată că îmi pierd pagina. Va trebui să găsesc noi surse de venit” appeared first on Aleph News.

Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.

Leontiuc Marius – senior editor
Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 2 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code