Marele Cetehism Constituie un îndrumător pentru slujitorii Bisericii și delimitează foarte clar lutheranismul autentic sau credința evanghelică de cea non-evanghelică. Marele Catehism vorbește despre necesitatea respectării poruncilor lui Dumnezeu, despre Darurile Duhului Sfânt și despre rugăciunea spontană. Astfel după lecturarea acestuia, nu doar că suntem înălțați spiritual dar mai ales suntem lămuriți care era credința lui Luther, cum să ne ferim de cei care pretind că au confesia sa și înțelegem că multe scrieri atribuite lui Luther sunt niște falsuri fiind contrare catehismului. Catehismul este lucrarea doctrinară iar nu alte tipuri de opere care au un simplu scop omercial. Lecturând Marele Catehism și Micul catehism distingem cu claritate că Luther nu a fost cesaționist ci dimpotrivă credea în darurile Duhului Sfânt și a fost un simbol al pocăinței redând aceleași teze cu predecesorii săi Peter Waldo și Jan Hus. Astfel credința lui Martin Luther este regăsită în ROMÂNIA, AUSTRIA, SERBIA și UNGARIA doar în gruparea religioasă Biserica Protestantă Evanghelică, o biserică misionară a poruncilor lui Dumnezeu.
Related Articles
Despre libertate religioasă și legitimitatea BPE, poziție prezbiterală
Stimați frați și surori și prieteni ai bisericii noastre Urmare a consultării cu membrii Consistoriului nostru, emit următoarea poziție publică referitoare la dreptul nostru la identitate, manifestare de credință și … Leontiuc Marius – folosim surse în informarea noastră pe care le arătăm pe pagina noastră de surse Share this: (Visited 4 times, 1 visits […]
Confesiunea Augustana – Confesiunea din Augsburg | Biserica Protestantă Evanghelică
Foto: vitraliu care reprezintă Biserica (femeia) care are în mână confesia de la Augsburg Cele 28 de articole Mărturisirea de la Augsburg este alcătuită din 28 de articole prezentate de … Leontiuc Marius – folosim surse în informarea noastră pe care le arătăm pe pagina noastră de surse Share this: (Visited 60 times, 1 visits […]
Considerente despre Miercurea Cenușii | Biserica Protestantă Evanghelică
Iubiți credincioși Datorită perioadei pe care noi o traversăm, dar și a stagiului incipient, în acest an noi nu am putut ceremonia în toate congragațiile noastre această procesiune denumită Miercurea … Leontiuc Marius – folosim surse în informarea noastră pe care le arătăm pe pagina noastră de surse Share this: (Visited 3 times, 1 visits […]