Flux-stiri

NASA colectează nume care vor ajunge pe o unitate flash, ce va fi lansată în spațiu anul acesta. Peste un milion de nume, deja trimise

  • NASA colectează nume pe care să le pună ulterior pe o unitate flash, care va ajunge în spațiu cu nava spațială Orion.
  • Inițiativa face parte din misiunea Artemis I a agenției.
  • De la deschiderea înscrierilor la începutul lunii martie, NASA a primit deja peste un milion de nume.

Administrația Națională pentru Aeronautică și Spațiu (NASA) colectează nume pe care să le pună ulterior pe o unitate flash, care va ajunge în spațiu cu nava spațială Orion, a cărei lansare este programată pentru sfârșitul acestui an, informează CNN.

Inițiativa face parte din misiunea Artemis I a agenției. Aceasta este prima misiune a programului Artemis, care are ca scop întoarcerea astronauților pe Lună.

Este gratuit să vă adăugați numele pe unitatea flash,” a declarat purtătorul de cuvânt al NASA Kathryn Hambleton.

Testul final de pre-lansare al misiunii Artemis 1 al NASA a fost amânat până în martie

Sperăm că aceasta este o modalitate de a entuziasma oamenii, de a-i aduce alături de noi și de a inspira următoarea generație, generația Artemis. Sperăm să menținem acest impuls de acum puțin peste o săptămână, să adunăm mult mai multe nume și să generăm mai mult entuziasm din partea oamenilor din întreaga lume care vor călători împreună cu noi în mod virtual”, a declarat Hambleton.

Purtătorul de cuvânt al NASA a mai spus că, în această misiune specială, unitatea flash trebuie să fie împachetată pe nava spațială cu aproximativ o lună înainte de data lansării, ceea ce va determina cât timp va accepta NASA să primească propuneri.

Agenția spațială nu a anunțat o dată exactă de lansare, însă ar putea fi vorba de mai sau iunie, potrivit lui Hambleton.

NASA intenționează să anunțe mai multe detalii despre data lansării în următoarele săptămâni, a adăugat ea.

De la deschiderea înscrierilor la începutul lunii martie, NASA a primit deja peste un milion de nume, potrivit lui Hambleton.

Misiunea Artemis I

Această primă misiune din cadrul programului Artemis, care nu va transporta oameni, va testa cele mai recente sisteme de explorare a spațiului cosmic de la NASA.

Nava spațială Orion va fi lansată cu cea mai puternică rachetă din lume de la Complexul de lansare 39B de la Centrul Spațial Kennedy din Cape Canaveral, Florida. Aceasta se va deplasa la peste 450.616 kilometri de Pământ, într-o misiune de patru până la șase săptămâni, care se va întinde pe mii de kilometri, dincolo de Lună – cea mai îndepărtată distanță la care a ajuns vreodată o navă spațială construită pentru oameni, potrivit NASA.

După ce nava spațială își va încheia bucla în jurul Lunii, Orion va încerca să aterizeze în siguranță în largul coastei Baja California, Mexic.

La întoarcerea pe Pământ, nava spațială va fi parcurs peste 2.092147 kilometri (1,3 milioane de mile), potrivit NASA.
Cea de-a doua misiune a NASA va testa diferite părți ale Orion și va include oameni la bord.

Administrația Națională pentru Aeronautică și Spațiu este programul spațial civil al Americii și liderul mondial în domeniul explorării spațiale. Agenția are o forță de muncă diversificată de puțin sub 18.000 de funcționari publici și colaborează cu mult mai mulți contractori americani, cu mediul academic și cu parteneri internaționali și comerciali.

The post NASA colectează nume care vor ajunge pe o unitate flash, ce va fi lansată în spațiu anul acesta. Peste un milion de nume, deja trimise appeared first on Aleph News.

Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.

Leontiuc Marius – senior editor

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 5 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code