Flux-stiri

Noul judecător CCR numit de Iohannis a fost consilierul preşedintelui

Klaus Iohannis a semnat decretul de numire al judecătorului CCRKlaus Iohannis a semnat decretul de numire al judecătorului CCR

  • Mihaela Ciochină, judecătorul numit de Klaus Iohannis la Curtea Constituţională, a fost consilierul preşedintelui la Departamentul Constituţional Legislativ din anul 2015.
  • Mihaela Ciochină are 55 de ani şi a fost numită Consilier Prezidenţial la data de 14 ianuarie 2015.
  • Ea a absolvit Facultarea de Drept, la Universitatea din Bucureşti, cu specializare în relaţii internaţionale, în 1992.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, Ciochină a participat la seminarii interne şi internaţionale pe probleme de tehnică legislativă, proceduri parlamentare, statutul funcţionarului public. Din anul 1992 şi până la momentul numirii în cadrul Administraţiei Prezidenţiale, a lucrat în cadrul Senatului României, exercitând diferite funcţii, de la cele de execuţie până la funcţia de director general al Direcţiei generale legislative.

De asemenea, a colaborat cu Consiliul Legislativ pentru elaborarea de rapoarte sau documente referitoare la evaluarea legislaţiei din diferite domenii şi cu Institutul European din România şi Institutul Naţional de Administraţie Publică în cadrul activităţilor de formare continuă a funcţionarilor publici.

Ciochină desfăşoară activitate didactică în calitate de colaborator extern al Departamentului de Drept Public din cadrul Facultăţii de Drept, Universitatea din Bucureşti.

Este autoare a unor articole referitoare la procedura de legiferare şi statutul parlamentarului în România.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat luni decretul privind numirea în funcţia de judecător la Curtea Constituţională a Mihaelei Ciochină pentru un mandat de 9 ani, începând cu data de 11 iunie 2022.

The post Noul judecător CCR numit de Iohannis a fost consilierul preşedintelui appeared first on Aleph News.

Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.

Vidjean Mihai – senior editor

Share this:

(Visited 13 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code