Flux-stiri

O nouă variantă de COVID-19, depistată într-o școală din vestul Franței. 18 elevi și șase adulți s-au îmbolnăvit

În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 350 decese asociate COVID-19.În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 350 decese asociate COVID-19.

O nouă variantă de COVID-19 a fost depistată într-o școală din Finistère, din vestul Franței. 18 elevi și șase adulți s-au infectat, iar mai apoi autoritățile au luat măsuri pentru evitarea răspândirii ei, notează Le Figaro.

Potrivit cotidianului Le Télégramme, o nouă variantă de Covid-19 a fost detectată în orașul Bannalec, din Finistère.
Optsprezece copii și șase adulți au fost infectați, primele contaminări fiind depistate în 15 octombrie, în școala Mona Ozouf din orășel.

Două clase din cele 12 ale școlii au fost mai întâi închise, iar mai apoi alte cinci au fost închise și ele.

Autoritățile sanitare au întârziat să identifice această nouă variantă, care este foarte diferită de cea observată anterior.

„Această întârziere a fost o greșeală”, a spus un oficial francez din domeniul Sănătății, citat de Le Télégramme, dar situația este în prezent sub control.

The post O nouă variantă de COVID-19, depistată într-o școală din vestul Franței. 18 elevi și șase adulți s-au îmbolnăvit appeared first on Aleph News.

Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.

Leontiuc Marius – senior editor

Share this:

(Visited 8 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code