Flux-stiri

Oficial rus: Delegaţiile Rusiei şi Ucrainei au reluat negocierile, prin videoconferinţă

  • Delegaţiile Ucrainei şi Rusiei au reluat vineri negocierile, prin videoconferinţă, anunţă şeful echipei diplomatice ruse, Vladimir Medinski, citat de cotidianul Le Figaro.
  • „Continuăm negocierile prin videoconferinţă. Poziţiile noastre privind Crimeea şi Donbas nu s-au modificat”, a declarat Vladimir Medinski, într-un mesaj postat pe platforma Telegram.
  • Autorităţile ruse susţin că două elicoptere militare au atacat vineri dimineaţă un depozit de carburant de la periferia oraşului rus Belgorod.

Delegaţiile Ucrainei şi Rusiei au reluat vineri negocierile, prin videoconferinţă, anunţă şeful echipei diplomatice ruse, Vladimir Medinski, citat de cotidianul Le Figaro.

„Continuăm negocierile prin videoconferinţă. Poziţiile noastre privind Crimeea şi Donbas nu s-au modificat”, a declarat Vladimir Medinski, într-un mesaj postat pe platforma Telegram.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei Rusiei, a avertizat, conform cotidianului Le Monde, că un atac cu rachete asupra unui depozit de carburant de pe teritoriul Rusiei, atribuit armatei ucrainene, va afecta negocierile cu reprezentanţii Kievului. „Este clar că nu putem considera că acest lucru va crea condiţiile adecvate pentru continuarea negocierilor”, a afirmat Dmitri Peskov.

Autorităţile ruse susţin că două elicoptere militare au atacat vineri dimineaţă un depozit de carburant de la periferia oraşului rus Belgorod, situat în apropierea frontierei cu Ucraina. Armata ucraineană nu a confirmat atacul, notează cotidianul Le Monde.

Într-un alt incident, produs marţi, un obuz care ar fi fost lansat din Ucraina a lovit o bază militară temporară de pe teritoriul Rusiei, iar cel puţin patru persoane au fost rănite în incident, afirmă surse citate de agenţiile de presă Tass şi Reuters. Incidentul a avut loc marţi seară în zona localităţii Krasni Oktiabr, la circa 30 de kilometri sud-vest de Belgorod şi la zece kilometri de frontiera Rusiei cu Ucraina.

Statele Unite nu au observat că Rusia are o abordare „serioasă” în negocierile cu Ucraina, a afirmat marţi secretarul de Stat american, Antony Blinken, semnalând că aşteaptă acţiuni, nu doar declaraţii din partea Moscovei.

Ministerul rus al Apărării a anunţat marţi, în contextul negocierilor din oraşul turc Istanbul, reducerea semnificativă a operaţiunilor militare la periferia Kievului şi în oraşul Cernigău (Cernihiv), situat în nordul Ucrainei.

Însă Administraţia Volodimir Zelenski a reacţionat cu scepticism la anunţul Rusiei, existând temeri că armata rusă va intensifica activităţile combatante în estul Ucrainei.

The post Oficial rus: Delegaţiile Rusiei şi Ucrainei au reluat negocierile, prin videoconferinţă appeared first on Aleph News.

Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.

Vidjean Mihai – senior editor

Share this:

(Visited 5 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code