Riscul de a avea valuri peste valuri ale pandemiei de COVID-19 este unul „foarte serios”, dar acest lucru nu ţine de o ţară, ci de regiuni, mai ales acelea unde accesul la vaccin este limitat, spune şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat.
Şeful DSU a spus că valul 4 al pandemiei i-a găsit pe medicii din România obosiţi, pentru că au fost în prima linie de la început, dar acest lucru nu le va permite să nu îşi facă treaba.
„Avem medici care sunt obosiţi şi e de înţeles acest lucru. Din păcate, nu putem să nu ne facem treaba. Medicii îşi vor face treaba mai departe”, a spus Arafat, miercuri, la un post de televiziune.
Secretarul de stat este de părere că acest val 4 al pandemiei poate să aibă un număr mai mare de persoane afectate.
„O să vedem cât de mare va fi impactul pe ATI. Până acum se vede o creştere semnificativă şi rapidă. Totuşi, existenţa unui număr de persoane vaccinate – chiar dacă este un procent mai mic decât în restul Europei şi din restul majorităţii ţărilor europene – avem o parte dintre oameni protejaţi să nu ajungă la forme grave. Dar având în vedere că avem un procent mare de persoane nevaccinate, există riscul să avem în continuare un număr semnificativ în ATI, care să ajungă la oxigen, la terapie intensivă şi, din păcate, chiar să ajungă la sechele grave sau la deces”, a spus Arafat.
Întrebat despre remarca Ursulei von der Layer cum că vom avea de-a face cu o „pandemie a nevaccinaţilor”, Arafat a spus că, de fapt, către asta ne deplasăm, iar riscul de a exista „valuri peste valuri” e unul foarte mare.
„Ţările care au reuşit să vaccineze un procent mare, cum e Danemarca, care a vaccinat peste 80% din populaţie, deja a luat măsuri pentru reducerea restricţiilor şi anularea lor. (…) Riscul să avem valuri peste valuri este unul foarte serios. (…) Să nu uităm că putem să avem şi noi variante… cu cât nu se vaccinează lumea, pot apărea variante (…). Aici nu vorbim de o ţară, vorbim de regiuni din lume unde vaccinarea este foarte limitată pentru că nu au acces la vaccin. Aceste regiuni pot dezvolta variante noi şi să fie mult mai greu de combătut. Aşa că vaccinarea este, în final, soluţia pentru reducerea riscului, pentru limitarea răspândirii şi pentru reducerea impactului, de a ajunge la on convieţuire cu un virus care pare că nu va dispărea aşa de repede, dar de convieţuit cu el, ajungând la pace cu el, se poate doar prin vaccinare”, a mai spus Arafat.
The post Raed Arafat: Putem să avem și noi variante. Riscul să avem valuri peste valuri este unul foarte serios appeared first on Aleph News.
Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.
Leontiuc Marius – senior editor