NEWSNET

Flux-stiri

Rata de infectare din București a depășit 10 la mie, cea mai mare de la începutul pandemiei

  • Pandemia sugrumă Capitala. Incidenţa cazurilor de COVID-19 a depăşit marți pragul de 10 la mie.
  • Este cea mai mare rată de infectare de la începutul pandemiei.

Incidenţa cazurilor de Covid a ajuns marţi dimineaţa în Capitală la 10,31 la mia de locuitori, potrivit datelor DSP Bucureşti.

Rata de incidenţă a ajuns în Bucureşti la 10,31 la mie, după ce luni aceasta a fost de 9,64.

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, întrunit în şedinţă extraordinară, a luat sâmbătă o serie de măsuri care au intrat în vigoare începând cu 3 octombrie, ora 00:00.

În spaţiile publice: pieţe, târguri, bâlciuri, talciocuri, staţii pentru transportul în comun, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie.

Este permisă desfăşurarea orelor de educaţie fizică doar în spaţii deschise, fără obligativitatea purtării măştii de protecţie.

În spaţiile închise sau deschise, competiţiile sportive se pot desfăşura în Municipiul Bucureşti cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei distanţe de minimum 1 metru între persoane şi cu purtarea măştii de protecţie.

Organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi cu purtarea măştii de protecţie, dacă incidenţa cumulată la 14 zile în localitate este mai mare de 6/1.000 de locuitori.

The post Rata de infectare din București a depășit 10 la mie, cea mai mare de la începutul pandemiei appeared first on Aleph News.

Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.

Leontiuc Marius – senior editor
Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 3 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code