NEWSNET

Flux-stiri

Restricții pentru nevaccinați. Cum va fi verificat certificatul verde? Aplicația e deja disponibilă

  • Autoritățile au impus noi restricții în România: cei care merg la restaurant, nuntă, eveniment sportiv, spectacol sau concert vor trebui să prezinte certificatul care atestă vaccinarea anti-Covid-19, testarea sau trecerea prin boală.
  • Aplicația Check DCC, dezvoltată de Serviciul de Telecomunicații Speciale, va fi folosită pentru a verifica codul QR al certificatului verde.
  • Oricine are un telefon Android poate descărca aplicația din Google Play.

Hotărârea CNSU care introduce noi restricții prevede că „dovada vaccinării, testării sau trecerii prin boală se realizează prin intermediul certificatului digital al UE privind COVID care va fi verificat de organizator prin aplicația mobilă de verificare, iar în cazul cetățenilor străini și apatrizi definiți potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, prin intermediul documentului de vaccinare emis de unitatea sanitară din afara României unde a fost administrat vaccinul sau, după caz, a documentului care atestă trecerea prin boală prezentat în limba țării respective și în limba engleză”.

Potrivit autorităților, dacă incidența este între 3 și 6 la mia de locuitori, nunțile și botezurile pot fi organizate în spații închise doar cu invitați vaccinați, testați sau trecuți prin boală, cu participarea a maximum 200 de persoane.

Șeful DSU, Raed Arafat, a explicat că e simplu de verificat dacă persoana este vaccinată, testată sau a trecut prin boală, pentru că există deja o aplicație care poate citi codul QR.

Există aplicație care se descarcă de pe internet și permite prin telefon să verifici certificatul unei persoane fără să stochezi datele persoanei. Aceasta este soluția pe care o folosesc mai multe țări europene deja și este una dintre soluțiile care pot sprijini limitarea închiderii totale a unor activități economice. Nu va fi diferență (față de aplicația folosită în Franța – n.r.). A fost o discuție cu colegii de la STS și au explicat că aplicația este valabilă, poate să fie folosită. Mi se pare că e aceeași aplicație care o folosesc și francezii, pentru că e același concept al certificatului verde și aplicația poate citi orice certificat verde european, nu numai pe cel românesc”, a mai spus Arafat.

The post Restricții pentru nevaccinați. Cum va fi verificat certificatul verde? Aplicația e deja disponibilă appeared first on Aleph News.

Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.

Leontiuc Marius – senior editor
Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 2 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code