Flux-stiri

Rusia a transmis avertismente Suediei și Finlandei cu privire la efectele eventualei integrări în NATO

  • Administraţia Vladimir Putin a transmis avertismente Suediei şi Finlandei referitoare la efectele eventualei integrări în Alianţa Nord-Atlantică, afirmă Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe de la Moscova.
  • Parlamentul Finlandei va iniţia miercuri o dezbatere pe tema oportunităţii aderării la NATO, în contextul intensificării poziţiilor politice în acest sens la Helsinki după invazia militară rusă în Ucraina.
  • Administraţia Vladimir Putin a avertizat în mai multe rânduri că eventuala admitere a Suediei şi Finlandei în NATO va atrage consecinţe în materie de securitate. 

Administraţia Vladimir Putin a transmis avertismente Suediei şi Finlandei referitoare la efectele eventualei integrări în Alianţa Nord-Atlantică, afirmă Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe de la Moscova.

Noi am emis toate avertismentele, atât public, cât şi prin canale bilaterale. Suedia şi Finlanda cunosc aceste lucruri, nu vor trebui să fie surprinse de nimic, au fost informate despre tot, la ce vor conduce aceste decizii”, a declarat Maria Zaharova la postul Russia-24, citat de BBC News.

Parlamentul Finlandei va iniţia miercuri o dezbatere pe tema oportunităţii aderării la NATO, în contextul intensificării poziţiilor politice în acest sens la Helsinki după invazia militară rusă în Ucraina. 

În pofida avertismentelor Rusiei că va instala capabilităţi nucleare în regiunea Mării Baltice dacă Finlanda sau Suedia aderă la NATO, Guvernul de la Helsinki a semnalat că va lua rapid o decizie pe această temă.

Şi lideri politici din Suedia au evocat posibilitatea aderării la NATO. Administraţia Vladimir Putin a avertizat în mai multe rânduri că eventuala admitere a Suediei şi Finlandei în NATO va atrage consecinţe în materie de securitate. 

„NATO nu este tipul de alianţă care garantează pace şi stabilitate, iar extinderea nu va aduce securitate pe continentul european. Alianţa Nord-Atlantică rămâne un instrument conceput pentru confruntare”, a declarat săptămâna trecută, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei Rusiei, Dmitri Peskov, citat de BBC News.

Kremlinul a atras atenţia că Rusia va trebui să „reechilibreze situaţia” dacă Suedia şi Finlanda devin membre NATO. Înaintea invaziei militare, Moscova a criticat vehement intenţia Ucrainei de a deveni membră NATO şi a cerut garanţii de securitate din partea Alianţei Nord-Atlantice. NATO argumentează că nu are intenţii ofensive, ci doar o strategie defensivă. 

The post Rusia a transmis avertismente Suediei și Finlandei cu privire la efectele eventualei integrări în NATO appeared first on Aleph News.

Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.

Vidjean Mihai – senior editor

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 3 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code