Flux-stiri

Statistică oficială: Procentul deţinuţilor vaccinați, peste cel al poliţiştilor din penitenciare

Româncele vor să îmbrace uniforma de polițist. De ce vrea Elena să lucreze în penitenciarRomâncele vor să îmbrace uniforma de polițist. De ce vrea Elena să lucreze în penitenciar

  • ANP transmite că datele statistice relevă o creştere a numărului celor vaccinaţi.
  • Astfel, 78% dintre deţinuţi sunt vaccinaţi, iar procentul poliţiştilor de penitenciare imunizaţi este de 62%.

„Datele statistice relevă o creştere a numărului celor vaccinaţi. Astfel, 78% dintre persoane private de libertate sunt vaccinate, iar procentul poliţiştilor de penitenciare imunizaţi este de 62%”, transmite Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

ANP arată că, în contextul epidemiologic actual, dată fiind creşterea, la nivel naţional, a numărului de cazuri COVID-19 raportate în valul 4 al pandemiei, a intensificat activităţile preventive, axate pe reiterarea necesităţii protejării stării de sănătate a personalului şi a persoanelor custodiate, cu accent pe importanţa vaccinării împotriva COVID-19.

„Deşi decizia cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19 aparţine, în ultimă instanţă, fiecărei persoane în parte, nu trebuie ignorat faptul că o astfel de rezoluţie personală prezintă impact colectiv.

Diminuarea numărului de infectări, protejarea vieţii în colectivitatea în care ne desfăşurăm activitatea, depind, fără echivoc, de acceptarea argumentelor medicale validate ştiinţific cu privire la vaccinare şi de manifestarea responsabilităţii individuale.

Vaccinarea contribuie atât la reducerea riscului de îmbolnăvire, cât şi la diminuarea riscului de a dezvolta o formă severă de boală. În considerarea acestor argumente, la nivelul tuturor unităţilor din sistemul poliţiei penitenciare, au fost accelerate demersurile de informare cu privire la beneficiile vaccinării împotriva COVID-19, complementar campaniilor de informare întreprinse anterior (distribuire de materiale informaţionale, emisiuni Radio-tv prin studiourile interne ale locurilor de deţinere etc.).

Seriile de informări/discuţii/dezbateri derulate au inclus nu doar diseminarea informaţiilor corecte referitoare la vaccinarea împotriva COVID-19, ci, mai ales, testimoniale ale persoanelor vaccinate din mediul de detenţie, care au relatat experienţa proprie post-inoculare şi au subliniat beneficiile vaccinării”, potrivit comunicatului de presă.

The post Statistică oficială: Procentul deţinuţilor vaccinați, peste cel al poliţiştilor din penitenciare appeared first on Aleph News.

Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.

Leontiuc Marius – senior editor

Gazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

Share this:

(Visited 4 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code