Flux-stiri

SUA: Rusia va fi EXCLUSĂ de pe piețele financiare globale în caz de escaladare a conflictului

  • Vineri a avut loc Conferința pentru Securitate de la München.
  • Ministrul german de Externe, Annalena Baerbock, a cerut Rusiei, în cadrul Conferinței, să diminueze numărul militarilor mobilizaţi la frontiera cu Ucraina.
  • De asemenea, vicepreşedintele Statelor Unite, Kamala Harris a declarat vineri, în cadrul Conferinței pentru Securitate de la München, că un eventul atac militar al Rusiei asupra Ucrainei va atrage „consecinţe severe”.
  • Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, va fi, sâmbătă, prezent, la Conferința pentru Securitate de la München.

UPDATE: Rusia ar putea fi EXCLUSĂ de pe piețele globale

„Rusia, în caz de escaladare în Ucraina, va fi privată de acces la piețele financiare globale și tehnologii complexe” a anunțat Casa Albă.

„În Ucraina se petrece ceea ce am prevăzut. E decizia lui Zelenski că a plecat la Conferința de la Munchen, dar va avea un partener în SUA. SUA au discutat cu Arabia Saudită despre problema energetică, în cazul în care Rusia atacă Ucraina. Noi facem orice să prevenim războiul. Secretarul de stat, Blinken se va întâlni cu Lavrov pe 23 februarie. Noi lăsăm ușa deschisă diplomației”, au adăugat oficialii americani.

UPDATE: Parlamentarii ucrainieni vor vizita sâmbătă frontul din Donbas, în numele președintelui Zelenski

Secretarul Consiliului Național de Securitate și Apărare al Ucrainei, Oleksiy Danilov și deputații Rada vor vizita sâmbătă linia frontului în Donbas, în numele președintelui Volodimir Zelenski, care va fi plecat la München, la Conferința pentru Securitate.

UPDATE: Joe Biden va ține un discurs la Casa Albă despre situația din jurul Ucrainei

Președintele SUA, Joe Biden a sunat-o pe Kamala Harris, care se află la München, la Conferința pentru Securitate, pentru a discuta cu ea situația din Ucraina.

La 21:30, ora României, Biden este programat să aibă „un apel telefonic cu liderii transatlantici despre eforturile diplomatice și de izolare”.

La ora 23.00, președintele SUA va ține un discurs la Casa Albă despre situația din jurul Ucrainei. Potrivit cronologiei lui Biden, „președintele va oferi o actualizare privind eforturile de descurajare și diplomație în curs, precum și consolidarea militară a Rusiei la granița cu Ucraina.”

Știre inițială

Rusia generează o „ameninţare inacceptabilă” asupra „arhitecturii de pace a Europei”, a afirmat vineri ministrul german de Externe, Annalena Baerbock, în discursul rostit la Conferinţa pentru Securitate de la München, cerând Moscovei să reducă tensiunile la frontiera cu Ucraina.

Primele semnale sunt doar licăriri de speranţă, de aceea sunt necesare acţiuni concrete”, a afirmat Annalena Baerbock, potrivit publicaţiilor Der Spiegel şi Die Welt, îndemnând Rusia să diminueze numărul militarilor mobilizaţi la frontiera cu Ucraina.

Prin această mobilizare de trupe, Rusia a generat o ameninţare inacceptabilă împotriva Ucrainei, dar şi împotriva tuturor, împotriva arhitecturii de pace a Europei. În acest context, această criză nu este o criză cu Ucraina, ci este o criză a Rusiei. Trebuie să spunem foarte clar că există riscul unui nou război în mijlocul Europei noastre„, a adăugat ministrul german de Externe.

Annalena Baerbock a avertizat că Rusia riscă „sancţiuni fără precedent” în cazul unui atac asupra Ucrainei. Aceasta a subliniat că Germania este pregătită să suporte costurile acestor acţiuni de penalizare, prin blocarea gazoductului Nord Stream 2.

De asemenea, vicepreşedintele Statelor Unite, Kamala Harris a declarat vineri, în cadrul Conferinței pentru Securitate de la München, că un eventul atac militar al Rusiei asupra Ucrainei va atrage „consecinţe severe” asupra Rusiei.

Noi am asumat acest angajament: în cazul în care Rusia trece la acţiuni agresive, ne vom asigura că vor fi consecinţe severe în materie de sancţiuni pe care le-am discutat şi ştim că Alianţa Nord-Atlantică este puternică din acest punct de vedere„, a declarat Kamala Harris, citată de BBC News.

Vicepreşedintele SUA a reafirmat, imediat după întâlnirea cu secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, angajamentul Washingtonului de a apăra statele europene membre ale Alianţei Nord-Atlantice.

Totodată, ministrul german de Externe, Annalena Baerbock, a exprimat disponibilitatea Germaniei de a se implica într-un „dialog serios” cu Rusia pe tema păcii şi securităţii Europei.

Kamala Harris s-a întâlnit vineri, în Germania, cu liderii ţărilor baltice, iar sâmbătă, aceasta se va întâlni cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.

The post SUA: Rusia va fi EXCLUSĂ de pe piețele financiare globale în caz de escaladare a conflictului appeared first on Aleph News.

Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.

Leontiuc Marius – senior editor

Share this:

(Visited 3 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code