Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz a afirmat, la finalul reuniunii Consiliului European, că tarifele la importurile de energie sunt „prea mari”. Scholz a pledat pentru noi negocieri cu furnizori de gaze precum Statele Unite, Norvegia, ţări din zona Golfului Persic şi din Africa. „Încă avem multe de făcut”, a subliniat liderul de la Berlin. Preşedintele rus […]
Etichetă: olaf
Într-o conversație cu Putin, Olaf Scholz a cerut o „retragere completă” din Ucraina
Cancelarul german Olaf Scholz l-a îndemnat marți, în cadrul unei convorbiri telefonice, pe președintele rus Vladimir Putin să găsească o soluție diplomatică pentru conflictul din Ucraina, bazată pe o încetare a focului și pe retragerea completă a trupelor rusești cât mai curând posibil, a declarat un purtător de cuvânt al guvernului german. În cadrul convorbirii […]
Dezvaluirile Importante ale lui Olaf Scholz din Ultima Discutie cu Vladimir Putin
Dezvaluirile Importante ale lui Olaf Scholz din Ultima Discutie cu Vladimir Putin iDevice.ro – Stiri de Ultima Ora, Tehnologie, Romania, Stiinta Adrian Gabor Olaf Scholz, cancelarul Germaniei, a facut astazi o serie de dezvaluiri foarte importante cu privire la ultima discutie pe care a avut-o cu Vladimir Putin in legatura cu razboiul din Ucraina, el […]
Două activiste s-au pozat cu sânii la vedere cu cancelarul german Olaf Scholz
Cancelarul Olaf Scholz s-a trezit duminică alături de două femei topless pentru o ședință foto, când cele două și-au scos brusc tricourile. Protestatarele încercaseră să facă un selfie cu liderul german în timpul weekendului de ,,porți deschise” al guvernului. Dar și-au dat jos bluzele, dezvăluind sloganuri prin care se cerea un ,,embargo asupra gazelor acum” […]
Germania va “furniza” arme Ucrainei, confirma Cancelarul Olaf Scholz
Germania va “furniza” arme Ucrainei, confirma Cancelarul Olaf Scholz iDevice.ro – Stiri de Ultima Ora, Tehnologie, Romania, Stiinta Adrian Gabor Germania va “furniza” arme Ucrainei, a declarat Cancelarul Olaf Scholz in cadrul unui discurs pe care l-a tinut in Parlamentul Germaniei, insa nu vorbim despre livrarea directa de arme catre tara, ci despre un principiu […]
Kievul cedează în fața Berlinului și-l retrage pe omul care-i dă dureri de cap lui Olaf Scholz
Cel mai cunoscut critic ucrainean al guvernului de la Berlin urmează să fie retras de la post.
Olaf Scholz: Avem nevoie de un Plan Marshall pentru Ucraina
G7 afirmă susţinerea pentru Ucraina, pentru acţiunile în sensul securităţii alimentare şi pentru protejarea climei. Olaf Scholz a precizat că Grupul G7 susţine în mod unitar Ucraina, urmând să participe şi la acţiunile de reconstrucţie. Naţiunile din cadrul G7 vor continua să asume responsabilităţi pentru soluţionarea problemelor globale, inclusiv în eforturile de contracarare a schimbărilor […]
LIVE UPDATE. Ziua 119 de invazie. Cancelarul german Olaf Scholz: „Ucraina are nevoie astăzi de un plan Marshall pentru reconstrucția sa”
Oficialii ucraineni spun că forțele rusești au capturat mai multe așezări în apropiere de Lysychansk și Severodonețk, în estul regiunii Lugansk. Forțele ruse au bombardat marți și miercuri al doilea oraș ca mărime din Ucraina, Harkov, ucigând cel puțin 15 civili, potrivit guvernatorului regiunii, Oleh Synyehubov. Regiunea ucraineană Lugansk, din estul Ucrainei, a fost supusă […]
Olaf Scholz: Liderii UE vor Incerca sa Obtina Voturile Necesare Aprobarii Candidaturii Ucrainei
Olaf Scholz, cancelarul Germaniei, a afirmat ca liderii Uniunii Europene vor incerca sa obtina in interiorul fiecarei tari acordul politic pentru a-i oferi Ucrainei toate cele 27 de voturi de care are nevoie in Consiliul Europei pentru a primi statutul de tara candidata la aderarea la Uniunea Europeana, un pas extrem de important pentru ea. […]
Olaf Scholz: Germania va Livra mai Multe Arme Ucrainei
Germania va livra mai multe arme Ucrainei in cursul urmatoarelor luni, afirmatia fiind facuta de catre cancelarul german Olaf Scholz, acesta promitand ca va ajuta ucrainienii sa lupte mult mai bine impotriva armatei ruse multumita armelor care vor fi livrate de catre tara sa, ceea ce vine ca o masura extrem de buna, in final. […]






