

- În Ierusalim, ninsorile reprezintă o raritate, o dată la câțiva ani.
- Străzile au fost închise, iar elevii nu au mers la școală timp de o zi.
- Doar credincioșii cei mai devotați au urcat la Muntele Templului pentru a se ruga.
Ierusalim a fost acoperit de zăpadă, ceea ce se întâmplă foarte rar. A fost o dată ca niciodată. Așa vor începe peste ani poveștile despre ninsoarea din ianuarie 2022 de la Ierusalim. Zăpada a acoperit orașul sfânt, un eveniment extrem de rar. Uimiți și bucuroși, localnicii nu au vrut să piardă ocazia. Și-au făcut selfie printre fulgi, s-au bătut cu bulgări și au făcut oameni de zăpadă. Cam nereușiți, dar cum la Iersualim ninge rar, e clar că localnicii nu au experiență.
Joi, domul de aur al orașului sfânt a fost acoperit de zăpadă. Principalele autostrăzi către Ierusalim și arterele sale principale au fost închise, iar școlile și întreprinderile au fost închise pentru o zi, în timp ce utilajele municipale de deszăpezire au lucrat pentru a curăța străzile.
De asemenea, poliția israeliană a închis principalele autostrăzi din Cisiordania, zonă muntoasă, din cauza condițiilor rutiere periculoase. Doar cei mai devotați credincioși au urcat astăzi pe Muntele Templului. Musulmanii și evreii hasidici s-au rugat cot la cot în zăpadă. O persoană a construit un om de zăpadă în forma unei rachete Hamas înfășurată într-un steag al organizației teroriste pe Muntele Templului.
בובת שלג בדמות רקטה של חמאס עטופה בדגל של ארגון הטרור בהר הבית@SuleimanMas1 pic.twitter.com/qv9CSDpnlx
— כאן חדשות (@kann_news) January 27, 2022
O furtună de iarnă s-a abătut asupra Mediteranei de Est, aducând ploi abundente și vânt puternic în Orientul Mijlociu. Istanbul și Atena au fost acoperite de zăpadă la începutul acestei săptămâni.
În regiunea colinară centrală a Israelului, inclusiv în Ierusalim, ninge o dată la câțiva ani, deși previziunile de zăpadă nu se confirmă. Furtuna a adus zăpadă și în nord, iar în alte părți ale țării au fost înregistrate vânturi puternice și precipitații abundente.
The post Val rar de ninsori în Ierusalim. Școlile au fost închise appeared first on Aleph News.
Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.
Leontiuc Marius – senior editor