Flux-stiri

Uniunea Europeană estimează că până la 80% din populaţie a avut COVID

COVID-19COVID-19

  • Bruxelles-ul a îndemnat guvernele să continue să facă presiuni pentru imunizarea celor nevaccinaţi.
  • UE renunţă treptat la testarea în masă şi la raportarea cazurilor.
  • Pilulele antivirale împotriva COVID-19 dezvoltate de Pfizer şi Merck & Co au fost aprobate pentru utilizare în UE. 

Comisia Europeană estimează că între 60% şi 80% din populaţia UE a fost infectată cu COVID-19, de la începutul pandemiei, în februarie 2020.

Guvernele Uniunii Europene ar trebui să intensifice imunizarea copiilor împotriva COVID-19, au declarat oficiali europeni, precizând că sunt făcute planuri de dezvoltare a unor antivirale, anunţă Reuters.

„Se estimează că între 60% şi 80% din populaţia UE a a avut COVID„, a declarat Stella Kyriakides, comisarul european pentru sănătate, în cadrul unei conferinţe de presă.

Agenţia de sănătate publică a UE a precizat că, până în prezent, cazurile raportate au acoperit aproximativ 30% din populaţia europeană, dar dacă se adaugă infecţiile neraportate, numărul cazurilor ar putea ajunge la 350 de milioane, adică aproximativ 77% din populaţia europeană.

„Având în vedere scăderea recentă a infecţiilor şi a deceselor legate de COVID-19, UE renunţă treptat la testarea în masă şi la raportarea cazurilor”, a spus Kyriakides. Dar sunt probabile noi valuri de COVID-19, deoarece se aşteaptă ca virusul să continue să sufere mutaţii şi, prin urmare, ţările ar trebui să aibă în vigoare planuri pentru a trece din nou la modul de urgenţă şi ar trebui să intensifice vaccinările, a declarat Comisia.

Într-un document care prezintă strategia, Bruxelles-ul a îndemnat guvernele să continue să facă presiuni pentru imunizarea celor nevaccinaţi, în special a copiilor înainte de începerea noului semestru şcolar din toamnă.

Ratele de imunizare sunt sub 15% în rândul copiilor cu vârste cuprinse între 5 şi 9 ani, cel mai tânăr grup de vârstă pentru care vaccinurile COVID-19 au fost autorizate în Europa. De asemenea, Comisia a declarat că ar putea sprijini dezvoltarea de noi medicamente împotriva COVID-19, în special antivirale care să fie mai uşor de depozitat şi de administrat.

UE „va explora posibilităţile de sprijinire a proiectelor care vizează dezvoltarea de antivirale”, se arată în document. Pilulele antivirale împotriva COVID-19 dezvoltate de Pfizer şi Merck & Co au fost aprobate pentru utilizare în UE. Însă adoptarea lor a fost limitată până în prezent, din mai multe motive, printre care se numără încetinirea pandemiei, preţurile ridicate şi procedurile naţionale complicate de prescriere a acestora.

De asemenea, executivul UE a declarat că va depune eforturi pentru a sprijini dezvoltarea următoarei generaţii de vaccinuri COVID-19, care, potrivit aşteptărilor sale, va oferi o protecţie mai solidă şi mai durabilă împotriva infecţiei sau a transmiterii.

The post Uniunea Europeană estimează că până la 80% din populaţie a avut COVID appeared first on Aleph News.

Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.

Vidjean Mihai – senior editor

Share this:

(Visited 9 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code