
- Necompletarea formularului PLF va fi amendată cu doar 500 de lei.
- Formularul trebuie completat de persoanele care tranzitează România.
- Excepție vor face persoanele care trec foarte des prin țară.
Ministerul Sănătății a decis implementarea mai multor schimbări în ceea ce privește formularul PLF. Amenzile adoptate acum vor fi comparativ mai mici față de cele inițiale.
Cei care nu vor mai completa formularul PLF vor trebui să plătească o amendă de doar 500 de lei, cu 1.500 de lei mai puțin decât suma care era stabilită inițial. Până de curând, persoanele care intrau în țara noastră erau obligate să completeze acel formular cu maximum 24 de ore înainte.
Mai mult decât atât, cuantumul minim al amenzilor a fost redus. Acesta era dedicat persoanelor care nu au completat formularul după trecerea celor 24 de ore. Suma a fost redusă de la 1.000 de lei la 500 de lei.
Cine poate tranzita România fără completarea formularului PLF
Cu toate acestea, unele categorii de persoane sunt exceptate de la completarea formularului PLF. Aici se încadrează categoriile profesionale care, prin natura profesiei lor, traversează teritoriul României. Excepția se aplică doar celor care trec prea des pentru a putea completa formular cu ocazia fiecărei tranzitări. Cu toate acestea, formularul va trebui completat o singură dată, iar respectivii vor trebui să specifice categoria profesională din care fac parte.
Conform secretarului de stat în Ministerul Sănătății, termenul a fost crescut la 72 de ore. Așadar, orice persoană care vine în România are dreptul de a completa formularul PLF cu 72 de ore înainte de intrarea în țară, dar și cu 24 de ore, după ce granița a fost trecută.
Nu în ultimul rând, păstrarea datelor cu caracter personal va ajunge la șase luni. Decizia de mărire a perioadei a fost luată cu scopul de a dovedi completarea lui, în cazul apariției litigiilor în ceea ce privește amenzile.
The post Amenzile pentru necompletarea PLF au scăzut. Cine poate tranzita România fără el appeared first on Aleph News.
Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.
Leontiuc Marius – senior editor



