Editorial Flux-stiri

Cîţu supărat pe jurnaliștii anti-mască pe care îi consideră teroriști: Campania împotriva vaccinării şi a măştilor e similară cu o acţiune a teroriştilor

„Trebuie să avem încredere în experţi că îşi vor face treaba în continuare. Am încredere în experţii Agenţiei Europene”, afirmă Cîţu.

El a criticat campania împotriva vaccinării şi a regulilor sanitare.

„În acelaşi timp, în România de un an există o campanie împotriva acestor acţiuni ale guvernului. Există o campanie împotriva măştilor, există o campanie împotrivă vaccinării. Din punctul meu de vedere aceste acţiuni sunt similare cu acţiunile unor terorişti, pentru că a zădărnici aceste acţiuni ale guvernului, care au ca obiectiv îmbunătăţirea sănătăţii tuturor românilor este o acţiune care încearcă să submineze autoritatea statului fără date”, adaugă Florin Cîţu.

Premierul a ţinut să precizeze că decizia suspendării lotului AstraZeneca a fost luată de specialişti, nu de el.

Astfel, premierul consideră terorism criticarea acțiunilor guvernului prin care timp de un an s-a interzis românilor să aibe parte de nunți, mese de botez, lucruri care fac parte din tainele creștine. Criticarea acestor aberații sunt considerate terorism, dar faptul că un individ cu simpatii de islamism radical (interdicția meselor de nunți și botezuri – atenție nu reducerea participanților ci interzicerea acestor componente de taine), sunt considerate acte firești. Lupta acerbă împotriva Horeca care este o subminare a economiei naționale, jaful din pădurile României, toate acestea sunt acte ale guvernului și nu sunt considerate terorism. Dar, cei care critică, sunt teroriști. Mă întreb retoric, dacă omul acesta este partizan al românilor și drepturilor lor sau joacă ocultei soarta economică? E o întrebare și o opinie liber exprimată.

Leontiuc Marius.

Share this:

(Visited 28 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code