Flux-stiri

Oficial de la Chişinău: Rusia ar avea în plan să invadeze Republica Moldova la începutul anului 2023

  • Rusia urmăreşte să invadeze Republica Moldova la începutul anului 2023, iar punerea în aplicare a scenariului depinde de evoluţiile războiului din Ucraina.
  • Asta susţine directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova, într-un interviu pentru TVR Moldova.
  • Şeful Serviciului de Informaţii şi Securitate a mai adăugat că cel mai mare depozit de muniţii din Europa este securizat de ruşi, la capacitate maximă.

Rusia urmăreşte să invadeze Republica Moldova la începutul anului 2023, iar punerea în aplicare a scenariului depinde de evoluţiile războiului din Ucraina.

Potrivit oficialului moldovean, sunt analizate mai multe scenarii prin care Moscova ar încerca inclusiv o invazie terestră prin nordul Ucrainei, către Republica Moldova.

„Întrebarea nu este dacă Federaţia Rusă va face o nouă ofensivă spre teritoriul Republicii Moldova, dar când se va întâmpla acest lucru: fie la începutul anului, ianuarie, februarie, fie mai târziu, martie, aprilie. Dar, din informaţia pe care o deţinem noi, Federaţia Rusă intenţionează să meargă mai departe. Având scopul de a crea o joncţiune cu regiunea transnistreană, care este teritoriul Republicii Moldova, şi atunci cu o claritate putem spune că da, ei au intenţia să ajungă aici, să se conecteze. Ce va urma ulterior, intenţiile lor în raport cu Chişinăul, putem discuta, dar asta este un risc real şi foarte înalt”, spune Alexandru Musteaţă, directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate de la Chişinăut pentru TVR Moldova.

Şeful Serviciului de Informaţii şi Securitate a mai adăugat că cel mai mare depozit de muniţii din Europa, cel de la Cobasna, care se află în regiunea transnistreană, este securizat de ruşi, la capacitate maximă. Una dintre ipoteze este utilizarea acestor muniţii într-o posibilă confruntare militară.

The post Oficial de la Chişinău: Rusia ar avea în plan să invadeze Republica Moldova la începutul anului 2023 appeared first on Aleph News.

Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.

Vidjean Mihai – senior editor

Share this:

(Visited 50 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code