- În România există o platformă prin care pot fi ajutați copiii ucraineni care se află la noi în țară și care vor să urmeze cursuri la o școală.
- Platforma se numește ucraina.invenovi.org și sunt publicate numele școlilor în care aceștia pot învăța.
- Sociologul Ciprian Necula spune că sistemul educațional din România nu este pregătit pentru această situație.
Situația actuală din Ucraina le-a răpit copiilor și tinerilor dreptul la educație. Astfel, pe măsură ce războiul continuă, mulți studenți și copii ucraineni aleg să își continue studiile în alte țări. Acesta este și cazul lui Pavlo, un student ucrainean care a fugit din regiunea Volînia.
„Studiile noastre s-au oprit din momentul în care a început războiul. Era joi, cred, nu vineri, iar profesorul nostru ne-a transmis un mesaj prin care ne-a anunțat să nu mergem la facultate din cauza situației. Nu puteam învăța nici măcar la distanță. Acum, autoritățile din Ucraina se gândesc să revină la cursurile în format online”, a transmis Pavlo Masechko, student refugiat.
Iar România sare în ajutorul refugiațiilor și al acestor copii. Platforma educațională ucraina.invenovi.org îi ajută pe copiii ucraineni care s-au refugiat la noi în țară. Acolo vor fi publicate numele școlilor, care pot să-i primească pe elevii ucraineni să studieze. Chiar dacă nu va fi ușor, atât elevii români, cât și mai mulți copii ucraineni vor găsi o cale de mijloc, prin care să se adapteze, este de părere psihologul Keren Rosner.
„Este foarte important ca acești copii să nu rămână izolați, să nu fie ținuți doar în familie sau în grupuri de ucraineni, pentru că tendința este aceasta, să rămână acolo unde se pot înțelege, unde pot să comunice foarte ușor. Însă, este bine ca ei să facă parte din grupuri de copii și să se implice în jocuri, în activități cu alți copii, pentru că astfel ei vor învăța foarte ușor și limba română, dar vor învîța foarte ușor să se adapteze”, a declarat psihologul Keren Rosner.
Tot prin intermediul platoformei, părinții și copiii pot solicita sprijin, iar profesorii, educatorii și traducătorii care vor să participe voluntar de la distanță se pot înscrie acolo. De asemenea, vor fi publicate localitățile și numărul de copii solicitanți. Însă, sociologul Ciprian Necula nu crede că sistemul de învățământ din România este suficient de pregătit pentru o astfel de situație și pentru a primi acești copii.
„Statul român ar trebui să fie preocupat de această problemă. Dacă acești copii vor rămâne în România, ei vor trebui să fie absorbiți de către sistemul educațional românesc. Și întrebarea mea este: este pregătit sistemul educațional românesc pentru așa ceva? Răspunsul e evident nu, pentru că nu e pregătit nici pentru statul românesc”, a spus sociologul Ciprian Necula.
Totodată, vor fi anunțate proiecte școlare sau extrașcolare organizate de școlile și instituțiile care își propun integrarea acestor copii veniți din Ucraina. Cei interesați pot accesa biblioteca deschisă de resurse în limba ucraineană.
The post România susține educația din Ucraina. Mai mulți copii ucraineni își continuă studiile la noi în țară appeared first on Aleph News.
Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.
Leontiuc Marius – senior editor