Flux-stiri

Rubla s-a prăbuşit cu aproape 30% și atinge un minim istoric

  • Rubla s-a prăbuşit luni cu aproape 30%, atingând un minim istoric faţă de dolarul american, la deschiderea pieţelor.
  • Acest lucru a fost raportat luni, în prima zi după ce ţările occidentale au anunţat sancţiuni economice punitive împotriva Rusiei pentru invazia sa în Ucraina.
  • Rubla a coborât, în tranzacţionare timpurie, până la 119 pentru un dolar de la preţul de închidere de 83,64, înregistrat vineri.

Rubla rusească s-a prăbuşit luni cu aproape 30%, atingând un minim istoric faţă de dolarul american, la deschiderea pieţelor, în prima zi după ce ţările occidentale au anunţat sancţiuni economice punitive împotriva Rusiei pentru invazia sa în Ucraina.

Rubla a coborât, în tranzacţionare timpurie, până la 119 pentru un dolar de la preţul de închidere de 83,64, înregistrat vineri. Pentru a avea termen de comparaţie, acestă creştere este ca şi când peste noapte Euro ar creşte de la 6,5 lei de la aproximativ 5 cât este în prezent.

Sancţiunile includ blocarea unor bănci ruseşti din sistemul internaţional de plăţi Swift, ceea ce i-a determinat pe investitori să anticipeze o fugă de la moneda rusă, deoarece oamenii încearcă să îşi schimbe banii în dolari şi alte valori.

Într-un comunicat Comia Europeană a prezentat sămbătă restricţiile impuse Rusiei şi conducerii ruse.

  • În primul rând, ne angajăm să ne asigurăm că anumite bănci ruseşti sunt eliminate din sistemul SWIFT. Acest lucru va asigura deconectarea acestor bănci de la sistemul financiar internaţional şi le va afecta capacitatea de a opera la nivel mondial.
  • În al doilea rând, ne angajăm să impunem măsuri restrictive care vor împiedica Banca Centrală a Rusiei să îşi utilizeze rezervele internaţionale în moduri care să submineze impactul sancţiunilor noastre.
  • În al treilea rând, ne angajăm să acţionăm împotriva persoanelor şi entităţilor care facilitează războiul din Ucraina şi activităţile dăunătoare ale guvernului rus. În mod specific, ne angajăm să luăm măsuri pentru a limita „vânzarea de cetăţenie” – aşa-numitele paşapoarte de aur – care permit ruşilor bogaţi care au legături cu guvernul rus să devină cetăţeni ai ţărilor noastre şi să aibă acces la sistemele noastre financiare.
  • În al patrulea rând, ne angajăm să lansăm săptămâna viitoare un grup operativ transatlantic care va asigura punerea în aplicare eficientă a sancţiunilor noastre financiare prin identificarea şi îngheţarea activelor persoanelor şi companiilor sancţionate care se află în jurisdicţiile noastre. Ca parte a acestui efort, ne angajăm să aplicăm sancţiuni şi alte măsuri financiare şi de aplicare a legii în cazul altor oficiali ruşi şi elite apropiate guvernului rus, precum şi al familiilor acestora şi al celor care îi sprijină, pentru a identifica şi îngheţa activele pe care le deţin în jurisdicţiile noastre. De asemenea, vom implica şi alte guverne şi vom depune eforturi pentru a detecta şi a întrerupe circulaţia câştigurilor obţinute în mod ilicit şi pentru a le interzice acestor persoane să îşi ascundă activele în întreaga lume”, se precizează în comunicat.

The post Rubla s-a prăbuşit cu aproape 30% și atinge un minim istoric appeared first on Aleph News.

Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.

Leontiuc Marius – senior editor

Share this:

(Visited 5 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code