La o şedinţă convocată de preşedintele PNL au venit Dan Vâlceanu, care a spus vineri că îşi anunţă demisia, dar şi fostul preşedinte al partidului, Theodor Stolojan. Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a declarat vineri că va anunţa sâmbătă decizia privind demisia din fruntea partidului. Cîţu a pierdut sprijinul partidului, iar un congres PNL, în care […]
Etichetă: cîţu
Florin Cîțu, întâlnire cu Derek Chollet, consilier politic al Departamentului de Stat
Cei doi au discutat despre consolidarea flancului estic al NATO, despre situația din Ucraina și despre importanța includerii cât mai rapide a României în Programul Visa Waiver. Cîțu a anunțat, într-o postare pe Facebook, că anul acesta se aniversează douăzeci și cinci de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic România – SUA. Cei doi au […]
Reacţiile lui Florin Cîțu și Cătălin Drulă faţă de situaţia din Ucraina
Puterea (PNL) şi Opoziţia (USR) din România condamnă la unison acţiunile lui Vladimir Putin. Reacţiile politicienilor români faţă de situaţia explozivă existentă în Ucraina au fost publicate pe rețelele sociale. Florin Cîţu şi Cătălin Drulă au condamnat, în mesaje postate în social media, situaţia din Ucraina. Florin Cîțu, preşedintele PNL şi Cătălin Drulă, preşedintele interimar […]
Cîțu promite că Guvernul va găsi soluțiile cele mai bune pentru rezolvarea problemei facturilor mari
Președintele PNL, Florin Cîțu, spune că Guvernul are în pregătire soluții care vizează rezolvarea problemelor legate de facturile românilor din luna aprilie. Acesta a afirmat că, deocamdată, Guvernul are soluții doar până la 1 aprilie. Președintele PNL a mai spus că, până în aprilie, și ratele la bancă vor crește. Preşedintele PNL, Florin Cîţu, spune […]
Salariile românilor ar putea crește. Cîțu propune reducerea CAS-ului și a TVA-ului
Președintele PNL, Florin Cîțu, propune o scădere a contribuțiilor pentru CAS, astfel încât aceasta să contribuie, de fapt, la o creștere a salariilor românilor. Cîțu sugerează o reducere a contribuției CAS de la 25% la 20%, ceea ce ar însemna aproape 317 lei în plus la salariul mediu. Preşedintele PNL, Florin Cîţu, propune scăderea contribuţiei […]
Cîţu, despre intrarea forțată a protestatarilor AUR în Parlament: „Atentat la sănătatea românilor”
Florin Cîţu, lider PNL și preşedinte al Senatului, consideră că gestul protestatarilor AUR de a forţa intrarea în Parlament e „atentat la sănătatea românilor”. El afirmă că „violenţele şi vandalismele oamenilor care se află la Parlament îi pun în pericol pe românii care nu se pot proteja de Covid-19”. „Atentat la sănătatea românilor! Violenţele şi […]
Florin Cîțu nu susține taxa de solidaritate și cere explicații
Liderul PNL spune că nu este o normalitate penalizarea acestor companii. În ședința de miercuri nu se va discuta despre bugetul anului 2022. Florin Cîţu spune că aşteaptă explicaţii despre taxa de solidaritate. „Cred că nu este un comportament normal să vii azi să penalizezi aceste companii, pentru că nu am înţeles de ce, care […]
Florin Cîţu, despre iniţiativa PSD privind certificatul verde: Va întârzia toată această campanie de vaccinare
Orice proiect nou privind certificatul verde va întârzia campania de vaccinare, crede liderul PNL, Florin Cîţu. Marcel Ciolacu a anunţat luni seara că ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, va redacta o nouă iniţiativă legislativă în 48 de ore. Întrebat de jurnalişti, marţi, la Parlament, despre o nouă iniţiativă a PSD privind certificatul verde, preşedintele PNL, Florin […]
Răspunsul lui Cîțu la acuzația că PNL a adus PSD la guvernare: Românii ne-au votat pentru o Românie liberală
Ce le răspunde Cîţu celor care acuză PNL că a adus PSD la guvernare: Românii ne-au votat pentru o Românie liberală. El afirmă că în 2019, când liberalii au preluat guvernarea, au fost eliminate taxele introduse în perioada 2017-2019. În spaţiul public au apărut acuzaţii la adresa PNL că a adus PSD la guvernare. Românii […]
Raluca Turcan nu se aşteaptă să fie exclusă din PNL după ce l-a atacat pe Cîțu: „Nu există niciun temei statutar”
Ministrul intermar al Muncii, Raluca Turcan, care l-a atacat pe Florin Cîţu, spunând că „este dispus să joace la poker până şi banii de pensii”, nu se aşteaptă să fie exclusă din partid. „Am spus lucrul acesta în interior, de altfel din interiorul partidului au apărut în spaţiul public declaraţii mult mai tăioase decât ceea […]








